Cosmin Contra a susținut duminică, o conferință de presă premergătoare partidei cu Spania. El spune că nu va mai continua să fie selecționerul naționalei, dacă va considera că nu mai are niciun rost.
„Am discutat cu președintele, dar nu am discutat dacă voi continua. L-am rugat să mă lase să pregătesc acest meci, apoi vom analiza câteva zile și, probabil spre sfârșitul săptămânii viitoare, vom vorbi despre ce va fi pe viitor. Nu am luat nicio decizie, e important să ai timp de gândire, să analizezi la rece ce ai făcut. Dacă voi simți că nu mai are rost să continui, nu voi mai continua. Sunt foarte corect cu ce se întâmplă, sunt trei echipe cu care ne-am luptat la calificare și contra cărora n-am reușit nicio victorie. Principalul responsabil sunt eu, după meciul de mâine și niște zile de gândire voi lua o decizie”, a declarat Cosmin Contra la conferința de presă.
„Realitatea crudă e că nu am câștigat niciun meci contra celor trei adversari. Au fost critici și când mergea bine naționala. Există o limită însă a bunului simț, avem și noi familii, părinți care suferă, plâng”, a mai spus selecționerul României, în legătură cu criticile îndurate în urma ratării calificării la Euro în preliminarii.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Foto: Inquam Photos/George Calin via REUTERS
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!