Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se întuneşte miercuri în orima şedinţă din acest an, în care se va discuta, între altele, despre situaţia de securitate de la Marea Neagră şi programul de înzestrare a Armatei, transmite News.ro.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:
- Evoluţii privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţii pentru România;
- Progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special privind derularea programelor de înzestrare şi demersurile de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului;
- Raport privind activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023;
- Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2023.
- De asemenea, Administraţia Prezidenţială a anunţat că în cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.
Ultima întrunire a CSAT a avut loc în 12 octombrie. Atunci au fost abordate chestiunea consumului de droguri în rândul elevilor, dar şi evoluţia legată de situaţia de securitate în regiunea Mării Negre.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!