Vaticanul a dezvăluit duminică, la o zi după înhumarea defunctului Suveran Pontif, imagini de la mormântul lui Francisc I în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în care sunt înhumaţi alţi şapte papi.
Piatra de mormânt poartă o singură inscripţie, ”Franciscus”, numele în latină al lui Francisc.
LOOK: Pope Francis' tomb in Papal Basilica of Saint Mary Major (Santa Maria Maggiore), in Rome, Italy on April 27,...
Posted by GMA News on Saturday 26 April 2025
Mormântul lui Francisc se află în nişa navei laterale a bazilicii, în apropierea altarului Sf. Francisc, potrivit News.ro.
O reproducere a crucii pe care o purta Papa pe când era în viaţă a fost amplasată pe perete deasupra mormântului.
ORIGINI
Mormântul este din marmură de Liguria, regiunea în care se află o parte a rădăcinilor familiale ale Papei Francisc.
Străbunicul său, Vincenzo Sivori, a plecat din Italia în Argentina în secolul al XIX-lea.
Acolo şi-a crescut familia, inclusiv pe nepoata sa, Regina Maria Sivori, mama lui Jorge Bergoglio.
Foarte ataşat de cultul Fecioarei Maria, Papa Francisc obişnuia să se roage în Bazilica Sf Maria Mare, care face în mod oficial parte din tertoriul Vaticanului.
Argentinianul declara la sfârşitul lui 2023 că vrea să fie înhumat în această bazilică şi nu în criptele din Bazilica Sf. Petru.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!