Acum la Digi FM TOM GRENNAN - Little Bit Of Love (Beatmix Nou)

Curiozități despre Prințul Charles

printul charles

Prințul Charles împlinește astăzi 70 de ani. El este fiul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și al soțului ei, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Este de asemenea Duce de Cornwall și Duce de Rothesay, titluri purtate în mod tradițional de moștenitorul tronului Angliei, respectiv al Scoției. Prințul Charles este moștenitorul care a purtat cel mai mult timp acest titlu în întreaga istorie a Marii Britanii.

Fiind fiul unei fiice de suveran, în mod normal Charles nu ar fi avut dreptul la titlul de Prinț, ci ar fi moștenit titlul secundar al tatălui său, Conte de Merioneth. Totuși, la 22 octombrie 1948, George al VI-lea a emis un act prin care toți copiii Prințesei Elisabeta și ai Ducelui de Edinburgh primeau statutul de prinț regal.

Conform obiceiului regal, a fost numită o guvernantă, Catherine Peebles, care s-a ocupat de educația lui între vârsta de cinci și opt ani. Palatul Buckingham a anunțat în 1955 că Charles va merge la școală, în loc să ia lecții particulare cu un tutore. A fost primul prinț moștenitor britanic educat astfel.

După terminarea facultății, Charles s-a înrolat în armata britanică. În martie 1971, a început să se antreneze în cadrul forțelor aeriene, pentru a deveni pilot. În septembrie 1971 și-a început cariera în Marina Regală, unde a rămas până în 1976. A fost de asemenea și pilot de elicopter.
În tinerețe Charles a avut legături cu numeroase femei. Printre prietenele lui Charles s-au numărat: Georgiana Russell (fiica ambasadorului britanic în Spania), Lady Jane Wellesley, Davina Sheffield, Lady Sarah Spencer (sora mai mare a Dianei Spencer), Prințesa Marie-Astrid de Luxemburg și Camilla Shand, care mai târziu i-a devenit a doua soție.

Deși Charles a cunoscut-o pe Lady Diana Spencer în 1977 - pe când era prieten cu sora ei mai mare, Sarah - idila lor nu a început decât în 1980. Curând după aceea, potrivit biografului lui Charles, Jonathan Dimbleby, fără să simtă o mare pasiune pentru Diana, Charles a început să se gândească serios să o ia de soție.

Cuplul a divorțat în 1996, după ce Diana l-a acuzat public pe Charles de o aventură cu Camilla Parker Bowles. Diana a murit într-un accident de mașină în 1997. În 2005 Prințul s-a căsătorit cu Camilla, care a primit titlul de Ducesă de Cornwall.

harles a fost primul tată din familia regală prezent la nașterea copiilor săi.

La 31 mai 2014 Prințul Charles a primit tilul de Doctor Honoris Causa al Universității București.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
adrian mutu, sotia si fiul lor (1)
Adrian Mutu și-a sărbătorit fiul cel mic: "La mulți ani, iubitul meu!". Fostul fotbalist are...
regele charles
Charles şi Camilla sărbătoresc la Roma 20 de ani de căsătorie
gheorghe hagi si fiica lui, kira hagi
Gheorghe Hagi, urare de suflet din partea fiicei sale, Kira, de ziua lui de naștere: "Tata...
natalie imbruglia
Natalie Imbruglia a împlinit 50 de ani și e o femeie superbă. Piesa "Torn" a transformat-o...
Te-ar putea interesa și
florin piersic
Florin Piersic a împlinit 89 de ani. Cu soția de mână, sprijinit în baston, s-a bucurat când i...
President of South Korea Yoon Su
Kate Middleton împlinește 43 de ani. Ce planuri ar avea prințesa de Wales după ce a scăpat de...
Adrian Mutu / Profimedia
Adrian Mutu, supranumit „Briliantul” sau „Il Fenomeno” în perioada în care evolua, împlineşte...
Michael Schumacher/ Profimedia
Michael Schumacher împlinește 56 de ani. La 11 ani de la accidentul grav de schi, starea sa de...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Nebunie totală în Germania: prima repriză s-a terminat 4-4! Nimeni nu ar fi ghicit scorul final
Nebunie totală în Germania: prima repriză s-a terminat 4-4! Nimeni nu ar...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiții...
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România: „Credinţa...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal