Creştere pe toată linia pentru moneda naţională în faţa principalelor valute. Banca Naţională a afişat un curs de 4 lei şi 63 de bani pentru un euro, cel mai mic nivel din ultimele aproape patru luni. Dolarul american a pierdut un ban şi a ajuns la 3 lei şi 90 de bani. Iar francul elveţian a fost cotat în scădere la 3 lei şi 89 de bani.
Iar indicele ROBOR a ajuns astăzi la 2,75 la sută, adică cea mai mare valoare din ultimii trei ani şi jumătate. Specialiştii în economie spun că românii care au de returnat împrumuturi în moneda naţională trebuie să fie pregătiţi pentru un ROBOR de patru la sută, până la finalul acestui an. Guvernatorul BNR susţinea ieri că indicele e încontinuare la un nivel redus.
Românii ar trebui să se aștepte la o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Potrivit unui sondaj realizat de Reuters, moneda românească va cunoaşte o scădere de 0,9 la sută în raport cu euro. O evoluţie asemănătoare va avea şi dinarul sârbesc. De partea cealaltă, există valute est-europene care se vor aprecia în raport cu moneda europeană. Zlotul polonez va avea cea mai bună evoluţie, cu o apreciere de 2,2 la sută. Şi forintul maghiar va creşte cu 1,3 la sută, conform previziunilor analiștilor.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!