Daniel Barbu, candidat ALDE pentru Parlamentul European, este de părere că un referendum pe tema justiției concomitent cu alegerile europene ar parazita scrutinul din 26 mai. Mai mult, cetățenii nu se pot pronunța într-o chestiune privind justiția, iar acest lucru poate fi făcut doar de profesioniști, mai susține Barbu.
„Există o campanie veche și cu accente propagandistice foarte ascuțite privitoare la tentativele de politizare a justiției. Nimic nu e mai politic decât să încurajezi întreaga societate să se pronunțe într-o chestiune privind justiția. Justiția trebuie făcută de profesioniști, potrivit legii. Sigur, face parte din atribuțiile lui. Acuma, cine a convocat referendumuri în România ultimelor decenii? Mareșalul Antonescu, Nicolae Ceaușescu și Traian Băsescu. Dacă Klaus Iohannis vrea să intre în această galerie iliberală, e binevenit”, a declarat miercuri, la RFI, Daniel Barbu, potrivit Euractiv.
În 2007 și 2012 Parlamentul l-a suspendat pe președinte și, conform Constituției, a organizat un referendum pentru demitere. La fel s-a întâmplat în 2018 când s-a convocat referendum la inițiativa Coaliției pentru Familie.
Referitor la acordul Parlamentului pentru referendumul privind redefinirea familiei în Constituție, fostul ministru al Culturii a explicat că aceea a fost o inițiativă cetățenească, nu una politică.
„Eu personal nu am subscris la ea, cred că a fost o eroare, vorbesc cu titlu absolut personal, referendumul de anul trecut. Parlamentul n-a avut decât de constatat după avizul CCR că toate condițiile prevăzute în Constituție pentru organizarea unui referendum sunt întrunite, deci nu se poate face o altă alegere. În acest caz, evident, este vorba de o chestiune politică".
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!