Daniel Suciu, noul ministru al Dezvoltării, a criticat discursul despre buget al președintelui Klaus Iohannis. Ce l-a deranjat pe Suciu a fost faptul că președintele a folosit apelativul „ăștia”, cu referire la miniștrii PSD. „Noi nu suntem ăștia, suntem Guvernul României”, i-a răspuns noul ministru al Dezvoltării.
„Nu cred că din poziția de președinte te poți adresa așa la acest nivel. Noi nu suntem ăștia, noi suntem Guvernul României și chiar nu cred că o colaborare instituțională, fie și printr-un discurs politicianist sau într-un discurs politicianist pot să se strecoare asemenea apelative. Cred că ține de demnitatea fiecăruia cum își respectă funcția”, a spus Daniel Suciu, noul ministru al Dezvoltării Regionale, la Digi24.
Vineri, Klaus Iohannis a criticat dur bugetul României, dar și guvernarea PSD.
„Acum câteva zile, un ministru PSD, întrebat fiind cum e cu spitalele regionale, mult discutatele, promisele spitale regionale, răspuns stupefiant, zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare. Auzi, în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare. Aceștia nici nu vor să realizeze spitalele. Ăștia nu vor să realizeze investiții publice. Promit și nu fac”, a spus președintele.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!