Diana Șoșoacă a fost exclusă miercuri din Alianța pentru Unirea Românilor, partid pe listele căruia a devenit senatoare. Ieșirea din AUR a survenit unui scandal petrecut chiar în Parlament, unde a declarat că vaccinul Pfizer/BioNTech „distruge matricea națională a poporului român”.
Decizia excluderii a fost luată de senatorii Claudiu Târziu și Sorin Lavric, potrivit cărora „doamna Șoșoacă nu a înțeles care sunt regulile jocului în momentul în care ești demnitar al statului român”.
La rândul său, deputatul AUR Dan Tanasă a explicat că decizia a fost luată „la capătul unui lung șir de întâmplări” și că orice membru al formațiunii trebuie să respecte statutul partidului precum și cel de demnitar al statului român.
Domnul Târziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Șoșoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Șoșoacă înțeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei. Un senator al României nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari și să transmită live pe Facebook. S-au strâns mai multe lucruri. E o decizie luată la capătul unui lung șir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului și reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român, a declarat Tanasă, la Antena 3.
„Paranghelia” despre care vorbește Tanasă a fost o petrecere organizată vineri seară într-un local în care nu se respectau regulile antiepidemice. Invitații se țineau în brațe și cântau la același microfon.
Miercuri, cu câteva ore înainte de a fi exclusă din partid, Diana Șoșoacă a afirmat, de la tribuna Parlamentului, că „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român! Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâți România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterilitate”. Discursul i-a fost întrerupt prin oprirea microfonului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!