Acum la Digi FM LIDIA BUBLE - Maria, Maria

Digi salută creativitatea #nelimitată a românilor

capturi spot

Digi a lansat, la jumătatea lunii octombrie, o nouă campanie de brand, inspirată de românul obișnuit și de inventivitatea sa inepuizabilă. Conceptul campaniei pornește de la resursele spirituale și practice ale românului simplu, care de voie și mai ales de nevoie, a ajuns să se priceapă la orice. Prin intermediul unor frânturi de istorie recentă, campania surprinde crâmpeie din materializarea spiritului practic al românilor, apelând la mecanimul unei simple întoarceri în timp.

Primul spot al campaniei se îndreaptă spre una dintre soluțiile inedite găsite de tinerii pasionați de dance și break-dance din anii ’80 pentru a arăta cât mai cool – șireturile “glow in the dark”, adică vopsirea cu rivanol a șireturilor de la încălțămintea sport, astfel încât să devină fluorescente.

Pe lista ”născocirilor practice” figurează sute de invenții anonime care au rămas în memoria colectivă a romanilor nostalgici: șoseta anti-derapantă, trasă peste cizme iarna, balconul închis cu geamurile de la autobuz, alternativa termopanelor actuale, oja care oprește deșirarea ciorapului de damă, furculița pe post de antenă TV, berea folosită în loc de fixativ de păr. 

De fapt, noua campanie Digi este despre românul obișnuit și despre puterea sa de a transforma adversitatea și obstacolele în oportunități, ca o recunoaștere a eforturilor făcute de poporul român ca să dăinuiască și pentru a marca Centenarul Marii Uniri. Astfel, Digi îi provoacă pe români să se “tele-porteze” la o tehnologie inovatoare, care îi trimite în trecutul relativ recent al poporului român. Aceasta este și esența brandului Digi: oferim românilor soluții inovatoare, practice și accesibile, adaptate nevoilor acestora de conectivitate #nelimitată, comunicare și relaxare.

Conceptul este declinat în execuții pentru televiziune, radio, print și online. Ideea creativă a fost dezvoltată de agenția Cap Compas, iar producția spotului TV a fost asigurată de casa de producție Multimedia Est.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Vizual_DIGI_
Grupul DIGI, contribuție de 357 milioane de lei la bugetul de stat în primul trimestru al...
Vladimir Lipaev
Ambasadorul rus în România consideră o 'aberație' declarațiile conform cărora Moscova ar fi...
1280x720px_comunicat
DIGI, în căutarea următoarei generații de specialiști tech la Târgul IT&C
Vizual Digi Communications
Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate preliminare de 1,93 miliarde de euro...
Te-ar putea interesa și
Vizual Netuarie 2025
La DIGI, „Netuarie” se întoarce cu o promoție de 50% la abonamentele de internet, în prima...
Vizual_DIGI_
DIGI, lider detașat la portarea în rețeaua mobilă în anul 2024
Vizual FilmMania_Digi Romania_17.01.2025
FilmMania este disponibil pe DIGI România
780x600px
DIGI, operatorul cu „Cea mai rapidă rețea de fibră optică din Spania” pentru al patrulea an...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Visează să joace la Real Madrid! Florentino Perez a aflat cât trebuie să plătească pentru transfer și s-a decis
Visează să joace la Real Madrid! Florentino Perez a aflat cât trebuie să...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
17th FIG Artistic Gymnastics World Cup In Doha
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la sol, la Cupa Mondială de la Doha
alexandru georgescu actor
A murit actorul Alexandru Georgescu
Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiții...
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi