Procurorul șef adjunct DIICOT, Georgiana Hosu a declarat, duminică seara, că au fost extinse cercetările în cazul lui Gheorghe Dincă, pentru omor calificat. Asta după ce, într-un butoi, prin cernere, au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite și în mașina lui Dincă. El și-a recunoscut fapta și a spus că Alexandra a fost ucisă în jurul orei 12, când a fost prinsă cu telefonul în mână.
„La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său și o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, sechestrarea și adăpostirea minorei prin constrânge, răpire și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o contituție fizică masivă, în fața căruia o minoră de 15 ani a avut practic nicio șansă să se apere. În cenușa găsită într-un butoi metalic a fost identificate prin cernere mai multe fragmente de oase calcinate, dinți de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănțișor, alte fragmente de lănțișoare, o bucată metalică în formă dreptunghiulară, precum și o bucată similară de monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului au fost găsit un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei”, a spus Hosu.
Procurorul șef adjunct DIICOT a mai spus că, duminică seara, Institutul Național de Criminalistică al Poliției Române a transmis raportul privind expertiza genetică judiciară parțială din care reiese că „la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei cât și al inculpatului”.
„În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima la data de 25 iulie 2019 în jurul orei 12:00 la domiciliul său și ulterior i-a incinerat corpul”, a mai spus Hosu.
Referitor la Luiza, procurorul a spus că sunt indicii că Dincă a procedat la fel.
„Urmează să ofere detalii în cadrul audierilor reluate de colegii mei la ora 20.00”, a mai spus procurorul.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!