Operațiune de amploare împotriva celei mai mari platforme web ilegale, prin intermediul căreia utilizatorii puteau lansa atacuri cibernetice. Poliția din 19 țări a făcut percheziții. Iar în România au fost audiate 13 persoane.
Poliția și procurorii de la DIICOT au făcut zece percheziții în București și în județele Iași, Prahova, Timiș, Constanța, Teleorman și Brăila. Au fost vizați utilizatorii platformei web. Agenții au ridicat mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor. 13 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, au fost duse la audieri.
Ancheta a început în aprilie anul trecut când poliția olandeză împreună cu autoritățile britanice și Europol au verificat cum puteau utilizatorii platformei, contra unei taxe, să blocheze accesul la serviciile oferite de bănci, instituţii guvernamentale, spitale sau forţele de ordine.
La acţiune au participat, printre altele, autorităţi din România, Belgia, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Australia, Columbia, Norvegia şi Statele Unite ale Americii.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!