Acum la Digi FM Digi FM MINELLI - Nothing Hurts

Din cauza promisiunilor nerespectate, Dăncilă nu va fi susținută de Cartel Alfa la alegeri

Bogdan Hossu 2

Sindicatele pun presiune pe Guvern. Președintele Cartel Alfa i-a trimis o scrisoare premierului în care îi cere să onoreze o promisiune făcută de PSD în 2012 și de care au uitat toate guvernele de atunci până acum.

Sindicaliștii exclud orice susținere pentru șefa social-democraților la alegerile prezidențiale, așa cum ar dori Viorica Dăncilă.

În scrisoarea deschisă a liderului sindical se cer modificarea Legii dialogului social, astfel încât salariul să se negocieze colectiv la firmele cu peste 10 angajați, stabilirea salariului minim garantat în plată pentru anul 2020 și emiterea Hotărârii de Guvern în acest sens și modificări legislative în vederea rectificării bugetare pe 2019.

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, îi amintește premierului că în 2012, PSD și PNL au hotărât împreună cu cinci confederații sindicale să aibă dialog constant și să schimbe legea dialogului social. Asta nu s-a întâmplat nici până acum, deși au fost inițiative în Parlament.

„Niciun acord semnat de partenerii sociali nu a fost respectat de Guvernul României, fiind în fapt doar forme de întârziere pentru acțiunile partenerilor sociali de stopare a unor politici cu efecte dezastruoase pentru cetățeni, pentru piața muncii sau mediul de afaceri”, mai arată președintele Cartel Alfa.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Ro,-,Nov,25,,2021:,The,Platform,Of,The
Grevă japoneză la metrou, de luni, 3 februarie. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de Ordonanţa...
calin georgescu
Toți candidații la alegerile prezidențiale 2024 și-au făcut publice veniturile și cheltuielile...
George Simion
Pe cine va susține George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale: „I-am...
Viorica Dăncilă, la PSD Bistrița-Năsăud
Viorica Dăncilă a intrat într-un alt partid politic. De ce a renunțat la PSD: "Oameni aflaţi...
Te-ar putea interesa și
European,Union,Flag,In,Front,Of,The,Berlaymont,Building,(european
Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării şi demararea...
clotilde armand
Clotilde Armand: „De fiecare dată când deschide gura Marcel Ciolacu, asistăm la un fel de...
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă: Ordonanţa de amnistie şi graţiere a fost cerută de CEx PSD, inclusiv de...
METROU_GREVA_14_INQUAM_Octav_Ganea
Sindicaliştii de la metrou pichetează joi sediul Guvernului
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Sunt gata să-l ia pe Pedri de la Barcelona: 200.000.000 de euro!
Sunt gata să-l ia pe Pedri de la Barcelona: 200.000.000 de euro!
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cosmin Olaroiu
Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite
roboti
Momentul în care zeci de roboţi umanoizi au alergat la un semimaraton la Beijing. Imaginile...
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...