Directorul Twitter pentru siguranţa mărcii şi calitatea reclamelor, A.J. Brown, a decis să părăsească compania, potrivit unei surse familiarizate cu problema, acesta fiind al doilea director pentru siguranţă care pleacă în câteva zile, transmite Reuters.
Cea mai recentă plecare se adaugă la o provocare din ce în ce mai mare pentru noul CEO al Twitter, Linda Yaccarino, chiar înainte de a intra în acest rol, potrivit News.ro.
Joi, Ella Irwin a declarat pentru Reuters că a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al produsului pentru încredere şi siguranţă la compania de social media, unde a supravegheat eforturile de moderare a conţinutului şi a răspuns adesea utilizatorilor cu întrebări despre conturile suspendate.
Brown a lucrat la eforturile de a preveni apariţia reclamelor lângă conţinut neadecvat. Platformer şi Wall Street Journal au raportat anterior despre plecarea lui Brown.
De când CEO-ul Tesla, Elon Musk, a achiziţionat Twitter în octombrie, platforma s-a străduit să reţină agenţii de publicitate, care au fost precauţi cu privire la plasarea reclamelor după ce compania a concediat mii de angajaţi.
Angajarea de către Musk a lui Yaccarino, care a fost director pentru reclame la NBCUniversal, parte a grupului Comcast, a semnalat că vânzările de reclame au rămas o prioritate pentru Twitter, chiar dacă lucrează pentru a creşte veniturile din abonamente.
Twitter şi Brown nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii ale Reuters.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!