Procurorii anticorupție au clasat dosarul privind diploma obținută în Viena de Vlad Voiculescu pe motiv că „fapta nu există”. Fostul ministru acuză că presa a fost cea care a spus că diploma sa nu există.
Prin plângerea penală depusă la DNA de „Coaliția pentru Națiune” s-a cerut verificarea diplomei obținute de Vlad Voiculescu la Wirtschaftsuniversität-Wien, în Austria. DNA a clasat plângerea formulată.
Procurorul a consemnat în ordonanța de clasare că a primit documente relevante atât de la Ministerul Educației, cât și de la Centrul de Echivalare a Diplomelor. Un loc în care presa poate prosti oamenii că o diplomă nu există, chiar dacă este emisă de o universitate de top din Europa; a fost publicată (de câteva zeci sau sute de ori); este recunoscută de Ministerul Educației... un astfel de loc este oare o țară sau un balamuc?, scrie Vlad Voiculescu pe contul său de Facebook.
Fostul ministru este mulțumit, totuși, că Parchetul Anticorupție a verificat diploma sa. Documentul a fost mult timp subiect de scandal, multe organizații susținând că Voiculescu nu are studii superioare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!