Partidul Social Democrat e în stare de doliu național după pierderea Puterii. Filiala de Olt a arborat azi drapelul în bernă, deși Guvernul nu a dat nicio dispoziție în acest sens.
Situația a fost surprinsă în mai multe imagini, postate pe Facebook.
Partidul încalcă astfel legea, potrivit căreia drapelul României se arborează în permanență la sediul partidelor politice, al sindicatelor și instituțiilor de învățământ și cultură, iar în bernă este arborat doar în zilele de doliu național, stabilite de Guvern.
Amintim că ieri (luni, n.red.) a fost ultima zi de activitate a Guvernului Dăncilă, demis prin moțiune de cenzură și înlocuit de Guvernul Orban.
Președintele PSD a declarat, în ultima sa conferință de presă ca premier, că ziua votului de învestitură a noului Executiv a fost una „neagră pentru România, puterea executivă fiind preluată ilegitim”.
E o zi neagră pentru democrație, în care președintele Iohannnis a reușit să își impună locotenenții la Palatul Victoria, a spus Viorica Dăncilă.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!