Acum la Digi FM Digi FM THE WEEKND - Dancing In The Flames

Dosarul „Revoluţiei” trimis la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa supremă susține că nu are competenţă

ICCJ
ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit vineri că nu are competenţa să judece dosarul 'Revoluţiei', în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Bucureşti.

Deşi este pentru a doua oară când acest dosar se află pe rolul Instanţei supreme, magistraţii au decis abia acum că nu au competenţa să soluţioneze această cauză, relatează Agerpres

Motivul invocat de Instanţa supremă este că, la data faptelor reţinute în rechizitoriu, respectiv 22 - 30 decembrie 1989, Ion Iliescu nu era şeful Guvernului, ci doar preşedinte al CFSN.

"În concret, s-a constatat că în perioada 22 decembrie 1989, orele 16,00 - 30 decembrie 1989, unul dintre inculpaţi (Ion Iliescu - n.r.) nu a deţinut funcţia de şef al Guvernului României, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi, ulterior, de preşedinte al aceluiaşi organism, iar un alt inculpat (Gelu Voican Voiculescu - n.r.), în perioada 22 decembrie 1989, orele 16,00 - 27 decembrie 1989, nu a deţinut funcţiile de membru al Guvernului României, respectiv de viceprim-ministru, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organ central de putere distinct de instituţia Guvernului României. În consecinţă, faţă de funcţiile deţinute de inculpaţi în perioadele menţionate, în raport cu dispoziţiile Codului de procedură penală care reglementează competenţa după calitatea persoanei, a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti", spune ICCJ. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
barbat in catuse
Traficantul de droguri Mohamed Amra, arestat în vederea predării către autoritățile franceze...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Dosarul Nordis. Laura Vicol şi soţul acesteia, arestaţi preventiv
Călin Georgescu
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea...
Revoluția din România/ Profimedia
Dosarul Revoluţiei, retrimis la Parchetul Militar. Decizia ICCJ este definitivă
Te-ar putea interesa și
Klaus Iohannis. Profimedia
Iohannis: Dosarul Revoluţiei nu are încă un deznodământ, iar această situaţie pătează memoria...
florin negrutiu matinalii
Florin Negruțiu: „Mă rog lui Dumnezeu să-i dea viață lungă lui Ion Iliescu”
Romania Uprising Trial
Curtea de Apel Bucureşti dispune începerea judecăţii în ”Dosarul Revoluţiei”. Ion Iliescu...
frații Tate
Fraţii Tate scapă de arestul la domiciliu, dar nu au voie să părăsească Bucureștiul şi judeţul...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Reacția lui Gică Hagi, după ce Farul a înregistrat al 3-lea egal în play-out
Reacția lui Gică Hagi, după ce Farul a înregistrat al 3-lea egal în...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cosmin Olaroiu
Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite
roboti
Momentul în care zeci de roboţi umanoizi au alergat la un semimaraton la Beijing. Imaginile...
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...