Elena Udrea a plecat din Costa Rica şi este în Europa. Ieri, a fost la bordul unei aeronave care a aterizat în Germania.
„Din informaţiile noastre - în sensul că nu a vorbit cu nimeni, din ce ştim noi - ea trebuia să se îmbarce pentru Londra. Ea trebuia să se îmbarce pentru Londra şi să se întoarcă în Costa Rica. Dar faptul că poza a surprins-o împreună cu mama şi copilul ei a schimbat planul de acum 2-3 zile. (...) Din punct de vedere al legii din Costa Rica, ea nu are voie să se întoarcă în ţara de origine. (...) Din zvonurile din Costa Rica ce ştiu eu, intenţia ei nu mai era să stea (în Costa Rica, n.r.), intenţia ei era să renunţe la aplicaţia de refugiu şi să întoarcă în România în ideea în care ea spune că nu mai are nicio treabă cu legea şi nici că cei din România i-ar pregăti ceva gen Radu Mazăre, să scoată din sertare nu ştiu ce. (...) Dacă este în avionul de Londra, vă dau scris că se întoarce în Costa Rica”, a declarat omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, apropiat al lui Udrea şi care a trăit mai mulţi ani în Costa Rica. Precizările vin după ce Antena 3 a prezentat imagini cu Elena Udrea într-un avion.
Fostul ministru a locuit în Costa Rica de la începutul anului 2018. Elena Udrea a fost arestată, în octombrie anul trecut, (odată cu Alina Bica) în Costa Rica din 3 octombrie, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României. Ele au fost eliberate după decizia CCR privind completurile de 5 judecători.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!