Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, consideră că gimnastele tricolore au dat ce au avut mai bun în finala pe echipe de la Jocurile Olimpice, în care au ocupat locul 7. Într-un mesaj postat pe Facebook, fosta mare campioană notează că execuţia Sabrinei Voinea la bârnă a fost impresionantă şi le urează succes gimnastelor în finalele pe aparate.
“Sportivele Sabrina Voinea, Ana Maria Barbosu, Lilia Cosman, Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă au dat ce au avut mai bun în finala olimpică la gimnastică artistică iar ieri, au încheiat concursul pe locul 7.
Româncele noastre au început concursul promiţator şi după primele două rotaţii erau deja pe locul 5, însă ulterior au ajuns pe locul 7 în finală.
Execuţia Sabrinei Voinea la bârnă a fost impresionată, unde, deşi a concurat în timp ce Simone Biles evolua la sol şi era susţinută intens de public, a avut doar o mică ezitare.
Acum urmează finalele pe aparate unde Ana Maria Barbosu şi Amalia Ghigoarţă au finală la individual compus, Sabrina Voinea va intra la sol şi bârnă, iar Ana Barbosu la sol.
Succes, fetelor! Vă susţinem cu toată inima!”, este mesajul Elisabetei Lipă, potrivit News.ro.
Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat, marţi, pe locul 7 în finala de la Jocurile Olimpice, la 12 ani de la ultima prezenţă în această fază, când câştiga medalia de bronz. Aurul olimpic la Paris a revenit SUA, condusă de Simone Biles.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!