Acum la Digi FM Nono Semen FLO RIDA - WHISTLE

Emmanuel Macron o îndeamnă pe Maia Sandu să facă „reforme curajoase” în Republica Moldova

sandu macron fb

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a îndemnat-o pe Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, să facă „reforme curajoase” pentru a întări statul de drept, relatează AFP, citată de Agerpres.

Declarația a fost făcută în timpul vizitei pe care Sandu o face în Franța. Înaintea unui dejun la Palatul Elysee, Macron a reafirmat „sprijinul de neclintit al Franţei pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional”.

El şi-a oferit de asemenea sprijinul pentru rezolvarea conflictului din regiunea separatistă Transnistria.

Maia Sandu este primul preşedinte al Republicii Moldova în vizită la Palatul Elysee în ultimii 24 de ani.

„Îmi doresc ca Franţa şi UE să vă poată însoţi cu tărie şi pe termen lung”, a adăugat Macron, precizând că Parisul va sprijini proiectul recondiţionării unei linii de cale ferate „esenţiale” între Chişinău şi UE.

Parcursul european „este calea cea mai scurtă către democraţie şi prosperitate”, a spus la rândul său Maia Sandu, exprimându-şi dorinţa de a consolida Acordul de Asociere cu UE încheiat în 2014.

„Acordul de Asociere ne permite să aducem valorile şi standardele europene la noi acasă pentru a îmbunătăţi nivelul de trai al oamenilor”, a mai spus ea, conform unei transcrieri a discursului publicat pe site-ul preşedinţiei Republicii Moldova.

Considerată una dintre cele ma sărace ţări din Europa, Republica Moldova oscilează de la un scrutin la altul între susţinătorii apropierii de Moscova şi cei care sprijină integrarea europeană, în special prin legăturile sale cu România vecină, notează AFP.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Moldova,National,Flag,Fluttering.,The,Flag,Blowing,In,Beautiful,Soft
Doi cetăţeni ai Republicii Moldova, acuzaţi în Rusia de pregătirea unor atentate la comanda...
TIR
Șofer român de TIR, condamnat la 10 ani de închisoare și la plata unei amenzi de peste 25 de...
Paris: Coalition Of The Willing Summit On Peace And Security For Ukraine
Premierul britanic şi preşedintele francez împărtăşesc ideea că războiul comercial nu este „în...
JO 2024
"Jocurile Olimpice au fost un dezastru". Proprietarii de restaurante şi cafenele din Paris...
Te-ar putea interesa și
Zelenski și Macron
Volodimir Zelenski, întrerupt în timpul unui interviu de un apel telefonic de la Emmanuel...
The,White,House,With,The,Washington,Monument,In,The,Background,
„Datorită Statelor Unite francezii nu vorbesc azi germană”, reacţionează Casa Albă
Press Conference After the EU Summit in Brussels, Belgium.
Macron îşi aminteşte, la cinci ani de la prima izolare din cauza pandemiei covid-19, o...
Maia Sandu
1,9 miliarde de euro, ajutor european record pentru Republica Moldova. Pentru ce sunt...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport ”Pentru tine e `domnul arbitru`”. Istvan Kovacs ar fi avut o replică tăioasă la adresa unui jucător de la FCSB: ”Taci odată”
”Pentru tine e `domnul arbitru`”. Istvan Kovacs ar fi avut o replică...
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Papa Francisc
Papa Francisc a murit. Suveranul Pontif s-a stins în a doua zi de Paște, la 88 de ani
Light,Bulb,With,Wood,House,On,The,Table,,A,Symbol
România, minim istoric al consumului de energie, în prima zi de Paște. Ce valoare a fost...
Pete Hegseth
Șeful Pentagonului, acuzat că a transmis informaţii sensibile pe un grup de chat în care erau...
Ciocolata Dubai
Moda ciocolatei Dubai a declanşat o criză globală a aprovizionării cu fistic