La două săptămâni de la moartea lui Matthew Perry, certificatul de deces al interpretului lui Chandler din serialul „Friends” a fost dezvăluit de presa americană. Deocamdată, documentul nu dezvăluie cauza morţii actorului în vârstă de 54 de ani, care a fost găsit inconştient de asistentul său în jacuzzi-ul din locuinţa sa din Los Angeles.
După ce vor fi finalizate testele toxicologice, Departamentul de Sănătate Publică al comitatului Los Angeles va dezvălui cauza decesului. Matthew Perry se lupta de ani de zile cu dependenţa de droguri şi de alcool. Potrivit certificatului de deces, a fost efectuată o autopsie. Dar acest document nu conţine alte informaţii pe această temă.
Actorul american a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii intime, la 3 noiembrie, în cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Los Angeles. Ceremonia a durat aproximativ două ore. Au fost prezenţi actorii din serialul „Friends”, Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc şi David Schwimmer, cu care Matthew Perry a împărtăşit o mare prietenie.
Vedete legendare, precum Elizabeth Taylor şi Michael Jackson, sunt înmormântate în acest cimitir de pe dealurile Hollywood-ului.
Citește și
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!