Dinu Maxer și iubita sa, Magdalena Chihaia, sunt împreună de câteva luni. Cei doi s-au afișat împreună la scurt timp după ce artistul a anunțat divorțul de Deea Maxer. Cum se înteleg cei doi copii ai interpretului cu actuala iubită? Solistul a ținut să menționeze faptul că partenera lui de viață are o legătură strânsă cu Andreas și Maysa.
„Fiu-miu a început să comploteze mai mult cu Magda decât cu mine, ceea ce mă deranjează, iar cea mică, zilele trecute când a venit, i-a sărit în brațe și i-a spus niște dulcegării, care, evident m-au făcut puțin gelos. Așadar, se înțelege foarte bine”, a mărturisit Dinu Maxer.
Deși sunt împreună de doar câteva luni, fanii celor doi iubiți se tot întreabă când vor face cel mai important pas din relația lor. Magdalena mărturisește că și-a dorit dintotdeauna să devină mamă, astfel că dacă se va întâmpla în viitor va fi foarte fericită.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să vedem unde duce relația noastră. Eu dintotdeauna mi-am dorit să devin mamă și am fost cumva mamă pentru copilașii cu care am lucrat pe partea de dans și de teatru”, a spus iubita lui Dinu Maxer.
Și Deea Maxer a început o relație cu Robert Drilea la scurt timp după ce a divorț de Dinu Maxer și mulți au fost cei care au criticat-o pentru decizia ei. Sătulă de toate criticile aduse în mediul online, Deea a transmis un mesaj dur.
„Am trecut de perioada în care mă afectau părerile internauților! Ajungi în viață în momentul ăla în care realizezi că “părelologii” sunt oameni frustrați, iar mulți dintre ei calculează problemele fără să aibă toate datele! În concluzie nu cu ei trăim, nu ei îmi plătesc salariul, nu ei știu ce e în casă, sufletul și mintea mea! Așadar părerile neconstructive își iau block!”, a spus Deea Maxer, pe pagina personală de Instagram.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!