Acum la Digi FM Digi FM MINELLI - Nothing Hurts

Emilia Clarke dezvăluie că îi lipsesc bucăți din creier. Ea a avut două anevrisme cerebrale

emilia clarke
Foto: Captură video

Actrița britanică Emilia Clarke, faimoasă pentru interpretarea rolului lui Daenerys Targaryen în serialul „Game of Thrones”, spune că și-a pierdut o parte din creier din cauza a două anevrisme cerebrale, relatează futurism.com, citat de HotNews.ro.

Clarke a povestit că, mulțumită medicilor, ea și-a revenit aproape complet. Totuși, câteva porțiuni de materie cenușie au fost înlăturate în timpul operațiilor la care a fost supusă în urma accidentelor vasculare.

„Lipsește o porțiune deloc mică. Ceea ce mă face mereu să râd... Practic, atacurile cerebrale, duc la pierderea unei bucăți din creierul tău imediat după ce acesta nu primește sânge timp de o secundă”, a declarat ea într-un interviu acordat BBC.

„Așa că sângele găsește o altă rută să treacă, dar apoi orice bucățică lipsă este pierdută”, a adăugat ea.

Clarke a vorbit și cât de înspăimântătoare și dureroase au fost ambele experiențe.

„A fost cea mai atroce durere. A fost incredibil să am 'Game of Thrones' să mă pună pe picioare și să îmi ofere un scop”, a povestit actrița britanică.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-un interviu acordat în 2019 jurnaliștilor de la The New Yorker, a a povestit că după primul incident nu și-a putut aminti nici măcar numele.

„Îmi puteam vedea viața în față și nu merita trăită. Sunt o actriță. Trebuie să îmi pot aminti replicile. Acum nu îmi puteam aminti nici măcar numele”, afirma ea la momentul respectiv.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Tom Sizemore
"Nicio speranță" la viață pentru Tom Sizemore din "Saving Private Ryan", după anevrismul...
Tom Sizemore, 61, in critical condition after suffering a brain aneurysm
Actorul Tom Sizemore, spitalizat după ce a suferit un anevrism cerebral
Dr Dre shutterstock_1235875831
Dr. Dre a suferit un anevrism celebral
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Gabriela Ruse - Elina Svitolina, ACUM, Digi Sport 4, în semifinale la Rouen
Gabriela Ruse - Elina Svitolina, ACUM, Digi Sport 4, în semifinale la Rouen
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cosmin Olaroiu
Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite
roboti
Momentul în care zeci de roboţi umanoizi au alergat la un semimaraton la Beijing. Imaginile...
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...