Cântăreţul american Michael Jackson avea, la data decesului, o datorie de aproximativ 500 de milioane de dolari, conform site-ului E!News care citează drept sursă documente ale regretatului artist, la care a avut acces, transmite EFE.
Avocaţii executorilor moştenirii lui Jackson, de la a cărui moarte s-au împlinit luna aceasta 15 ani, au declarat că, în 2009, conturile artistului erau "în dezordine", acumulându-se astfel o datorie de multe milioane de dolari.
Michael Jackson făcuse cheltuieli considerabile în cadrul pregătirilor pentru seria sa de concerte "This Is It", potrivit documentului depus la Curtea Supremă din comitatul Los Angeles după decesul cântăreţului, arată site-ului citat.
Conform datelor prezentate, decesul prematur al lui Michael Jackson, la vârsta de 50 de ani, a lăsat o datorie financiară semnificativă faţă de promotorul turneului său.
În plus, avocaţii executorilor moştenirii au subliniat că Jackson "şi-a schimbat managerii comerciali, avocaţii şi managerii personali de mai multe ori în anii dinaintea morţii sale", ei fiind astfel nevoiţi să caute documente care erau "împrăştiate în toată ţara".
Cu toate acestea, în anii care au urmat, avocaţii ar fi reuşit să şteargă datoriile lui Jackson, "îmbunătăţind cu succes imaginea şi moştenirea lui", în slujba beneficiarilor Michael's Trust, care îi include pe copiii cântăreţului, Prince Jackson, de 27 de ani, Paris Jackson, de 26 de ani, şi Bigi Jackson, de 22 de ani.
"Deşi a trecut mai mult de un deceniu de la moartea lui Michael Jackson", se arată în document, "din când în când, executorii trebuie să facă faţă consecinţelor circumstanţelor de la momentul decesului său", a precizat site-ul specializat în ştiri mondene, citat de Agerpres.
Michael Jackson este autorul unor hituri de referinţă precum "Thriller" (1982), totodată cel mai bine vândut album din istorie, şi al unor melodii care i-au definit cariera, precum "Beat it" (1982), "Bad" (1987) şi "Smooth Criminal" (1988).
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!