Sheynnis Palacios (Nicaragua) a fost votată cea mai frumoasă femeie din lume, sâmbătă, la cea de-a 72-a ediţie a competiției Miss Univers, în El Salvador, transmite AFP.
Este prima victorie înregistrată de Nicaragua la acest concurs. Anntonia Porsild (Thailanda) s-a clasat pe locul secund, iar australianca Moraya Wilson a ocupat locul al treilea.
Sheynnis Palacios, în vârstă de 23 de ani, a primit coroana de la americanca R'Bonney Gabriel (Miss Univers 2022).
Cea mai frumoasă femeie din lume, triumfătoare în faţa celorlalte 83 de concurente care au defilat pe podium în costume de baie, rochii de seară şi costume tradiţionale, a declarat că principalele sale calităţi sunt modestia şi recunoştinţa.
Răspunzând la ultima întrebare a juriului, candidata din Nicaragua a subliniat importanţa egalităţii salariale pentru femei, astfel încât acestea să poată "lucra în orice domeniu". "Nu există limite pentru femei", a spus ea.
Columbianca Maria Camila Avella (28 de ani) şi Michelle Cohn din Guatemala au fost primele două mame care au participat la această competiţie. Avella s-a numărat printre cele cinci finaliste ale concursului despre care organizatorii au declarat că şi-au dorit să dea dovadă de o mai mare deschidere.
Reprezentanta Portugaliei, Marina Machete, persoană transgen, şi Jane Garret din Nepal, prima candidată cu o siluetă ieşită din tiparele tradiţionale care a participat vreodată la Miss Universe, s-au clasat, de asemenea, pe primele 20 de poziţii.
Votarea a avut loc în vestul capitalei ţării, în prezenţa preşedintelui El Salvador, Nayib Bukele.
Organizatorii au anunţat că următoarea ediţie a Miss Univers va avea loc în Mexic.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!