Oana Radu și-a deschis sufletul în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai" și a făcut dezvăluiri dureroase despre viața ei.
De mai bine de 10 ani în peisajul monden autohton, Oana Radu a ajuns pe culmile succesului în profesie. În viața personală, lucrurile nu au stat mereu roz. În urmă cu cinci ani a trecut prin trauma pierderii iubitului, care a fost incendiat pe scara blocului, iar anul trecut a divorțat, după trei ani de căsnicie, de antrenorul de fitness Cătălin Dobrescu. În plus, aceasta a luptat și cu kilogramele în plus și a trecut prin perioade în care a slăbit rapid zeci de kilograme.
În emisiunea de la Kanal D, cântăreața a fost întrebată de câte ori a fost lovită de bărbații cu care a avut relație. Deși nu a răspuns clar, aceasta a lăsat să se înțeleagă că astfel de episoade de violență au avut loc.
„Oamenii care au o viață în trecut, cu abandon, violență în familie, cu o situație grea ajung să intre în relații toxice, care sunt cele mai periculoase și fix asta atragi. M-am luptat cu treaba asta, până când am ieșit din căsătoria cu fostul meu soț și a fost cu adevărat o victorie, pentru că am închis această rană. De frica abandonului, am stat și am îndurat fiecare situație. Nu o să spun de câte ori m-au lovit bărbații, ar fi urât să spun lucrul ăsta la televizor, nu aș vrea să influențez publicul la un mod atât de negativ. Am fost de multe ori în situații-limită în relațiile pe care le-am avut, deși au fost maxim 3. Terapia e singura soluție să ieșim din relații toxice și regret că nu am apelat la asta mai devreme”, a declarat Oana Radu.
Oana Radu, despre transformările fizice prin care a trecut: "Mâncarea era singurul loc în care mă regăseam"
Despre problemele de greutate, solista a vorbit mai deschis. A recunoscut că mâncarea era refugiul ei atunci când avea nevoie să-și vindece anumite răni sufletești.
„Mâncarea era singurul loc în care mă regăseam. Era fericirea mea și mâncam ca să îmi vindec stările. Eu asociam iubirea cu mâncarea. Așa am ajuns la 120 de kilograme. Brusc, mi-am dat seama că trebuie să fac ceva cu viața mea și am hotărât să slăbesc. Am ținut o dietă pe care am găsit-o pe internet. Am slăbit în 8 luni 52 de kilograme. O dietă hiperproteică, nu sănătoasă. N-am făcut deloc sport și slăbitul a fost unul ușor nociv, nesănătos, dar cu toate astea am reușit să o fac. În toată această perioadă creierul meu a adunat frustrări, pentru că eu mă privam de la diferite alimente care îmi hrăneau creierul, ficatul, stomacul ș.a. și mâncam doar carne și legume, ceea ce nu este sănătos. Și automat creându-ți aceste frustrări, neoferindu-i corpului tău toți macronutrienții de care el are nevoie, la un moment dat, după 5, 6 luni, un an o să simți nevoia să mănânci lucruri pentru că te simți trist, ai atacuri de panică, ai anxietate, ai tot felul de stări, pentru că la nivel de proces chimic, în creierul tău se întâmplă niște situații. El așa reacționează. El trebuie să își ia revanșa pentru frustrările pe care tu i le-ai creat. Și așa am ajuns să mănânc din nou și să mă reîngraș”, a mărturisit ea.
Citește și: Oana Radu, divorț după doar trei ani de căsnicie. Anunțul a fost făcut chiar de artistă
Citește și: Oana Radu, destăinuiri după despărțirea de soț: “Mergeam la terapie ca să scap de el. Ziua divorțului a fost una dintre cele mai fericite din viața mea”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!