Raluca Pastramă continuă "războiul" declarațiilor cu Pepe. Deși s-au despărțit în urmă cu patru ani, cei doi foști soți se luptă acum prin tribunale pentru custodia și programul de vizite al celor două fetițe minore pe care le au împreună.
Din partea ambelor tabere s-a aruncat cu vorbe grele, iar acum, Raluca îl acuză pe solist că sapă în trecut și că dă în spațiul public informații și imagini din trecut doar pentru a-i face ei rău. Mai mult, spune că multe dintre ele nu sunt adevărate.
„Măi oameni buni, de ce o poză de acum câteva luni apare acum în ziar? De ce cu iz tendențios? Ce poveste este asta? Nu pot să mai merg pe stradă că imediat apare o poveste? (…) Nu ați văzut cum Pepe a reușit pentru o seară să manipuleze niște oameni buni într-un platou TV, comițând infracțiuni? Acum a început și cu voi? Da, clar știu că el (PEPE) se află în spatele acestor povești, îmi este clar. Sper să vă fie și vouă!!!
Nu, nu este doar un subiect de scandal, în spatele acestei povești este un om plin de ură, care se face de râs, încercând să o discrediteze pe mama copiilor lui, vrând, de fapt, să inducă oamenilor, din nou, alte lucruri urâte despre mine”, a scris, pe rețelele sociale, fosta soție a lui Pepe.
În urmă cu câteva seri, Pepe a mers la Xtra Night Show și le-a arătat gazdelor show-ului, Dan Capatos și Mara Bănică, niște filmulețe compromițătoare în care spune că apare Raluca. Ea a negat că ar fi în acele imagini care o pun într-o lumină proastă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!