Aproximativ 70% dintre locuitorii Fâşiei Gaza, adică în jur de 1,5 milioane de persoane, s-au strămutat de la începutul războiului cu Israel, a indicat marţi, 7 noiembrie, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, UNRWA.
Zeci de adăposturi de urgenţă au primit în total zeci de mii de oameni, uneori de patru ori peste capacitatea lor, transmite dpa.
În unele adăposturi, condiţiile se deteriorează rapid. Într-unul din ele, pentru o persoană sunt disponibili mai puţin de 2 metri pătraţi, arată agenţia ONU.
Cel puţin 600 de oameni sunt nevoiţi să împartă o singură toaletă într-unul din aceste adăposturi. Au fost semnalate mii de cazuri de maladii infecţioase, diaree şi varicelă, indică UNRWA.
În acest context, Germania a anunţat eliberarea unui ajutor de 71 milioane de euro, ca parte a unui proces în curs de revizuire a sprijinului său pentru palestinieni, şi a promis un supliment de 20 milioane de euro.
Suma totală de 91 milioane de euro va merge spre furnizarea de servicii de bază pentru populaţia strămutată intern în Fâşia Gaza şi ca asistenţă pentru refugiaţii palestinieni din Iordania. Activităţile UNRWA finanţate de Germania se vor axa pe furnizarea permanentă de apă potabilă, igienă şi instalaţii sanitare în adăposturile de urgenţă, a precizat ministerul, scrie și Agerpres.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!