Henry Kissinger, fost secretar de Stat al SUA și una dintre cele mai avizate voci ale diplomației, a declarat că relațiile dintre Statele Unite și China s-au deteriorat atât de mult în mandatul lui Donald Trump, încât există riscul ca tensiunile dintre cele două țări să degenereze până la un conflict comparabil cu Primul Război Mondial.
„Statele Unite și China n-au mai avut de înfruntat țări de o asemenea anvergură. E prima experiență pentru ambele state și trebuie să evităm să se ajungă la un conflict, poate chiar să sperăm că se va ajunge la o posibilă cooperare. Pentru că dacă nu va exista o punte pentru o eventuală cooperare, lumea ar putea aluneca spre o catastrofă comparabilă cu Primul Război Mondial”, a spus Kissinger, potrivit Digi24.
„Istoria ne-a învățat că mari catastrofe pot avea loc dacă societățile alunecă într-o zonă conflictuală. Unele conflicte sunt recurente și pot degenera, așa a izbucnit și Primul Război Mondial. Felul în care țările au gestionat problema pandemiei atât la nivel de necesități sanitare interne, cât și la nivel de comunicare cu restul lumii, le poate afecta poziția pe plan mondial. Dar nu cred că pandemia de COVID-19 ar trebui gestionată din acest unghi, ci ca o lecție care ne transmite că anumite probleme nu pot fi rezolvate decât în comun, poate chiar cu o soluție globală”, a adăugat el.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!