SUA au înregistrat anul trecut o creştere de 2,5%, de la 1,9% în 2022, sfidând predicţiile care indicau o recesiune în 2023, în urma creşterii agresive a dobânzilor, iar în trimestrul IV din 2023 avansul a fost mai rapid decât se estima, pe fondul majorării cheltuielilor de consum, arată datele oficiale publicate joi, transmit Bloomberg şi Reuters.
Datele preliminare ale Departamentului Comerţului arată că Produsul Intern Brut al SUA a înregistrat în ritm anual o creştere de 3,3% în trimestrul patru din 2023. Analiştii se aşteptau la o expansiune de 2% în ultimele trei luni din 2023, potrivit Agerpres.
Creşterea peste aşteptări în trimestrul patru din 2023 a celei mai mari economii mondiale reflectă majorarea cheltuielilor de consum, a exporturilor, creşterea cheltuielilor guvernamentale şi a investiţiilor, a precizat Departamentul american al Comerţului, potrivit Agerpres.
La şedinţa de săptămâna viitoare, analiştii se aşteaptă ca Rezerva Federală a SUA să menţină dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 5,25% şi 5,50%, şi să înceapă reducerea dobânzilor în primul semestru din 2024.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!