Membrii Parlamentului European au confirmat, miercuri, numirea lui Mairead McGuinness şi a lui Valdis Dombrovskis în noi funcţii în cadrul Comisiei Europene, informează Mediafax.
Mairead McGuinness a fost validată, cu 583 de voturi pentru, 75 împotrivă şi 37 de abţineri, în funcţia de comisar UE pentru Servicii financiare. Până în prezent, Mairead McGuinness era vicepreşedinte al Parlamentului UE.
Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Politici economice, a primit şi portofoliul de comisar pentru Afaceri comerciale, cu 515 voturi pentru, 110 împotrivă şi 70 de abţineri.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!