Acum la Digi FM ALEXIA - Ploua cu servetele

Foto Cutremur de 7,3 grade pe Richter și o alertă de tsunami i-au făcut pe locuitorii din insula indoneziană Sumatra să înnopteze pe străzi

cutremur indonezia
Indonezienii au înnoptat în fața caselor și a spitalului din Sumatra după un cutremur de 7,3 și o alertă de tsunami. / Foto: Profimedia

Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs marţi, 25 aprilie, în largul insulei indoneziene Sumatra, forţând locuitorii să se refugieze în locuri mai înalte înainte de ridicarea alertei de tsunami, a informat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), potrivit AFP și Agerpres.

Epicentrul seismului, care a avut loc la ora locală 03:00 (20:00 GMT luni), a fost detectat în apropierea coastelor Insulelor Mentawai, la 15,5 kilometri adâncime, a precizat USGS. Nu au fost raportate victime sau pagube importante.

"Cutremurul a fost atât de puternic încât abia am putut să ne ridicăm şi să ieşim afară. Cu greu am putut ieşi din casă, a trebuit să ne ţinem de pereţi. A fost cel mai puternic cutremur (...) din acest an. M-am gândit că probabil va fi un tsunami. Slavă Domnului că nu a fost niciun tsunami", a povestit Patriz Sanene, un locuitor în vârstă de 34 de ani din Siberut, cea mai mare dintre Insulele Mentawai. 

Indonezienii au înnoptat în fața caselor și a spitalului din Sumatra după un cutremur de 7,3 și o alertă de tsunami. / Foto: Profimedia

Agenţia indoneziană de geofizică (BMKG) a emis o alertă de tsunami care a durat aproximativ două ore, după ce iniţial avertizase asupra unui seism cu o magnitudine mai mare.

Indonezia se confruntă cu o activitate seismică şi vulcanică frecventă din cauza poziţiei sale pe aşa-numitul "Cerc de Foc" al Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.

Cel mai letal cutremur din Indonezia, produs în largul insulei Sumatra la 26 decembrie 2004, a ucis peste 230.000 de persoane. Seismul a provocat valuri uriaşe, de până la 30 de metri înălţime pe ţărmul Bandei Aceh, în nordul Sumatrei, şi a avut magnitudinea 9,1. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
MIX MARATON DE REVELION 2025
Mix Maraton de Revelion la Digi FM - Că să intri cu noroc în 2025!
florin piersic
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind...
giurgiu-ruse
Controalele vor fi introduse la frontiera bulgaro-română timp de şase...
Pe aceeași temă
Cutremur/ Shutterstock
Cutremur cu magnitudinea 3 în judeţul Vrancea
Cutremur/ Shutterstock
Cutremur cu magnitudinea 4,1 în zona Vrancea
Cutremur cu magnitudinea 3 în judeţul Vrancea
Giulia Manfrini
O influenceriță din Italia a murit într-un accident bizar: un pește spadă i-a străpuns pieptul...
Te-ar putea interesa și
Cutremur/ Shutterstock
Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Buzău, sâmbătă după-amiază
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu magnitudine 5,6 în Marea Neagră
Două cutremure de magnitudini 3,3 şi 3,1 pe Richter/ Shutterstock
Cutremur în Vrancea, în această dimineață. Ce magnitudine a avut seismul
cutremur
Cutremur cu magnitudinea 3,5 în judeţul Vrancea, duminică după-amiaza
Partenerii noștri
Digi24 Țara „neutră” despre care Putin spune că s-a oferit să găzduiască negocierile de pace cu Ucraina: o soluție „acceptabilă”
Țara „neutră” despre care Putin spune că s-a oferit să găzduiască...
DigiSport Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"
Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de...
PeRoz O femeie a aflat cel mai mare secret al soțului, atunci când i-a fost refuzat cardul în luna de miere: „E greu să trăiești cu așa ceva”
O femeie a aflat cel mai mare secret al soțului, atunci când i-a fost...
Film Now Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă împreună, a fost perfect!”
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au...
Digi World Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Stirile Kanal D Și-a jefuit părinții și a dispărut în Ajunul Crăciunului cu 400.000 de euro
Și-a jefuit părinții și a dispărut în Ajunul Crăciunului cu 400.000 de euro
ProFM Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța...
Digi Life Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se estima
Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
Goldie Hawn and Kurt Russell are Spotted Out Shopping in Aspen
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în...
PhotoFlash | Azerbaijan Airlines plane from Baku crashes near Kazakhstan's Aktau
Surse citate de Reuters: Avionul prăbuşit în Kazahstan ar fi fost doborât de un sistem de...
bosnia (3)
O furtună de zăpadă a lăsat sute de mii de case fără energie electrică în Balcani
Tibet,The,Yarlung,Zangbo,[yalu,Tsangpo],River,niyang,River,yamzho,Lake
China va construi în Tibet cel mai mare baraj hidroenergetic din lume