Acum la Digi FM Alex Vidia RANDI - SINGUR ACUM

De la „Extra omnes” la fum alb. Regulile conclavului pentru alegerea unui nou papă

fum alb
Fum alb, Capela Sixtină, Vatican. Profimedia

Conclavul - din expresia latină "cum clave", (închis) "cu cheia" -, ritualul care însoţeşte de secole "naşterea" noilor Papi, începe cu sosirea la Roma a cardinalilor alegători şi o slujbă în Bazilica Sf. Petru, urmate de intrarea în Capela Sixtină şi "extra omnes" (toată lumea afară, în latină), debutul oficial al alegerilor.

Înainte de începerea oficială a conclavului, cardinalii alegători ajung la Roma pentru a se caza la Casa Santa Marta, aceeaşi clădire în care Papa Francisc, decedat luni dimineaţa, a hotărât să locuiască, renunţând la luxosul apartament papal, notează ANSA.

În ziua adunării, ei ajung la Bazilica Sf. Petru pentru slujba dinaintea alegerilor, oficiată de decanul colegiului cardinalilor, acum Giovanni Battista Re, după care pornesc în procesiune spre Capela Sixtină, amenajată pentru alegeri şi numărătoarea voturilor, inclusiv cu soba unde vor fi arse buletinele de vot.

Numărul maxim de cardinali alegători este stabilit la 120, deşi în momentul de faţă sunt 135 eligibili pentru a vota şi nu este exclus, aşa cum s-a întâmplat în trecut, să se acorde excepţii de la regulă.

Nimeni nu are voie să folosească niciun dispozitiv sau să ia contact cu exteriorul. Conclavul începe oficial abia la sfârşitul jurământului - care se încheie cu sintagma extra omnes -, cu încuierea uşii Capelei Sixtine şi începerea operaţiunilor de vot.

Dacă alegerile încep în după-amiaza primei zile, se va desfăşura un singur vot, în timp ce în următoarele zile vor fi patru în total, două dimineaţa şi două după-amiaza.

Odată ce numele a fost scris pe buletinul de vot sub expresia "Eligo in Summum Pontificem", fiecare cardinal elector se îndreaptă spre altar, cu buletinul de vot îndoit şi vizibil, îl pune pe o farfurie de argint aşezată pe o urnă şi îl lasă să alunece înăuntru.

Odată încheiată sesiunea de vot, primii doi observatori deschid şi citesc numele scris pe buletinul de vot, în timp ce al treilea pronunţă numele.

Buletinele sunt apoi amestecate şi arse în soba specială.

Dacă nu este ales un succesor, în sobă se va adăuga o soluţie care va colora fumul în negru.

Conclave at the Vatican

În caz contrar, decanul se îndreaptă către candidatul ales pentru a-l întreba dacă acceptă sau nu funcţia şi ce nume va fi ales.

Abia ulterior sunt arse buletinele de vot, adăugându-se vopsea albă, ceea ce va anunţa, de la coşul Capelei Sixtine, alegerea noului Papă.

vatican (2)

Cardinalul protodiacon urmează apoi să anunţe alegerea noului papă din balconul central al bazilicii Sf. Petru, de unde acesta va da ulterior binecuvântarea Urbi et Orbi (oraşului şi lumii), arată ANSA, citată de Agerpres.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Ilie Bolojan
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile papei Francisc
Cardinalul Kevin Farrell
Cine este Kevin Farrell, cardinalul care a devenit șeful interimar al Vaticanului după moartea...
papa francisc (9)
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Francisc, un papă căruia îi plăcea să folosească...
messi (9)
Lionel Messi, omagiu unui „Papă diferit”: „Mulţumesc că ai făcut lumea mai bună. Ne vei lipsi”
Te-ar putea interesa și
President Donald Trump Delivers Joint Address To Congress
Donald şi Melania Trump vor participa la funeraliile Papei Francisc: Aşteptăm cu nerăbdare să...
Cardinalii se reunesc marți pentru a planifica funeraliile Papei Francisc/ Profimedia
Cardinalii se reunesc marți pentru a planifica funeraliile Papei Francisc. Înmormântarea ar...
Papa Francisc
Papa Francisc şi-a petrecut ultima zi a vieţii lucrând, în ciuda indicaţiilor medicilor: „A...
papa francisc
Testamentul papei Francisc. Și-a dorit un mormânt "în pământ, simplu, fără decorațiuni", cu o...
Partenerii noștri
Digi24 Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se întâmplă la Tokyo
Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se...
DigiSport Cu 4 zile înainte de ”El Clasico”, s-a aflat că Barcelona e cea mai avantajată echipă de VAR. Real, la polul opus
Cu 4 zile înainte de ”El Clasico”, s-a aflat că Barcelona e cea mai...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Activitate seismică intensă în județul Buzău. Cinci cutremure în opt ore
Noua Casă, locuință, proprietari de apartament, garsonieră, imobiliar, agent imobiliar
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional. Cât e avansul minim solicitat și care sunt...
Rafael Nadal
Rafael Nadal, retras de jumătate de an din activitate: "Adevărul este că nu îmi lipseşte...
Kristi Noem
Geanta secretarului Securităţii interne, furată într-un restaurant din Washington. Kristi...