François Bayrou, noul prim-ministru francez, se autointitulează un om de la ţară. Conduce tractorul, este „fiu al pământului” şi crescător de cai de rasă. El a candidat de trei ori la preşedinţie, afirmând că rădăcinile sale rurale şi politica de centru l-au determinat să încerce să găsească un teren comun între stânga şi dreapta, relatează The Guardian.
Născut într-o familie de fermieri din Béarn, cariera politică de peste 40 de ani a lui Bayrou este construită pe insistenţa sa de a nu rupe niciodată legăturile cu zona copilăriei sale de la poalele Pirineilor, în sud-vestul Franţei, potrivit News.ro.
El a crescut în micul sat Bordères, între Lourdes, locul de pelerinaj catolic, şi Nay, locul de naştere al beretei.
Catolic şi tată a şase copii, el încă mai are o casă în sat şi este primar al oraşului Pau, situat la 20 km distanţă, în sud-vestul ţării.
În vârstă de 73 de ani, acesta şi-a construit cu grijă o imagine de intelectual de la ţară.
Când era copil, era bâlbâit, iar un medic i-a spus că nu va putea niciodată să cânte pe scenă, să fie profesor sau politician - mai târziu a spus că este mândru că le-a făcut pe toate trei.
Are studii clasice, a predat într-o şcoală de stat şi este biograf al regelui francez Henri al IV-lea, din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea.
A fost ministru al educaţiei în timpul preşedinţiilor socialistului François Mitterand şi a celui de dreapta Jacques Chirac.
A dobândit notorietate în campania sa prezidenţială din 2002 când, în timpul unei plimbări într-un cartier din Strasbourg, un copil ar fi încercat să îi fure din buzunar, iar el l-a pălmuit. Incidentul a dus la o creştere a ratingului său în sondaje.
Bayrou este şeful partidului centrist MoDem, care face parte din alianţa centristă a lui Macron din 2017. În timpul cursei prezidenţiale din 2017, sprijinul lui Bayrou pentru tânărul Macron a fost considerat esenţial pentru câştigarea alegerilor. După ce la început l-a criticat pe Macron, un fost bancher, pentru că reprezintă interesele finanţiştilor, Bayrou s-a aliat ulterior cu acesta, militând pentru o reprezentare mai proporţională în politica franceză. De atunci, el i-a rămas un confident apropiat.
Bayrou a fost numit de Macron ministru al justiţiei în 2017. Dar a demisionat la scurt timp după ce un dosar de deturnare de fonduri a fost deschis împotriva sa şi a membrilor partidului său. Aceştia au fost acuzaţi că au folosit banii Parlamentului European destinaţi asistenţilor parlamentari pentru a finanţa activitatea partidului în Franţa. Un caz similiar este deschis şi împotriva lui Marine Le Pen, lidera extremei dreapta. În luna februarie a acestui an, Bayrou a fost achitat în acest dosar. Alte două persoane au fost achitate, iar opt au fost condamnate. Dar procurorul de stat a făcut apel împotriva tuturor celor trei achitări, ceea ce înseamnă că Bayrou va fi rejudecat, la o dată care nu a fost încă stabilită.
Bayrou a candidat la preşedinţie în 2002, 2007 şi 2012 şi ar putea încerca să candideze din nou. În 2012, campania lui Nicolas Sarkozy, din tabăra de dreapta, l-a făcut „trădător” pentru că a declarat că va vota pentru socialistul François Hollande în turul final.
Bayrou a declarat că scopul său în politică este să „vorbească cu toată lumea” din toate partidele.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!