Acum la Digi FM Marius Dobre NELLY FURTADO - I-m like a bird

Dmitri Medvedev spune că războiul din Ucraina ar putea dura zeci de ani

Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev / Foto: Profimedia

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, văzut ca unul dintre cei mai fideli aliaţi ai lui Vladimir Putin, a declarat că războiul din Ucraina ar putea dura zeci de ani, cu perioade lungi de lupte întrerupte de armistiţii, a relatat agenţia rusă de presă RIA, citată de Reuters.

"Acest conflict va dura foarte mult timp, cel mai probabil zeci de ani. Atât timp cât există o astfel de putere (la Kiev - n.r.), vor fi, să zicem, trei ani de armistiţiu, doi ani de conflict şi totul se va repeta", a declarat Medvedev, reiterând afirmaţia Moscovei că Ucraina este un stat nazist.

Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al lui Putin, a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite în Vietnam, scrie news.ro.

De la începutul războiului din Ucraina, Medvedev face adesea comentarii radicale, iar luna trecută a descris autorităţile ucrainene ca fiind o infecţie. În ianuarie, Medvedev a spus că, dacă Rusia ar fi învinsă, ar putea declanşa un război nuclear.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
David Popovici s-a întâlnit cu Prinţesa Charlène de Monaco/ Foto: Facebook
David Popovici s-a întâlnit cu prinţesa Charlene de Monaco: „Am...
Antonia și Alex Velea/ Foto: Instagram
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat...
Lorena si George Buhnici
Cum s-au cunoscut George și Lorena Buhnici: De la confruntări...
Pe aceeași temă
Joerg Kukies
Rusia nu va fi readmisă în G7, spune ministrul german de Finanțe. Reconstrucția Ucrainei s-ar...
vladimir putin
Putin afirmă că este nevoie de Europa în negocierile privind Ucraina, dar sugerează că acordul...
Russian President Vladimir Putin (left) meeting with President of China Xi Jinping at the opening of the Beijing 2022 Winter Olympics.
Putin l-a sunat pe Xi Jinping şi l-a informat despre dialogul care a început între Rusia şi SUA
Ursula von der Leyen
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE au ajuns la Kiev pentru a-și arăta susținerea: "Nu...
Te-ar putea interesa și
serghei lavrov
Serghei Lavrov va merge luni în Turcia pentru discuţii privind încheierea războiului din...
Vladimir Putin/ Profimedia
Putin afirmă că soldaţii ruşi în Ucraina apără "interesele naţionale şi viitorul Rusiei"
DPR Russia Ukraine Military Operation Azovstal
Trei ani de război în Ucraina. Londra va dezvălui luni un "important pachet de sancţiuni"...
Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
SUA propun o rezoluţie ONU de 65 de cuvinte în care nu menţionează integritatea teritorială a...
Partenerii noștri
Digi24 România, în presa internațională după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de polițiști. CNN a scris în regim de „breaking news”
România, în presa internațională după ce Călin Georgescu a fost săltat din...
DigiSport Dinamo - Wisla Plock, ACUM, DGS 3. Meci decisiv pentru calificarea în optimile EHF Champions League
Dinamo - Wisla Plock, ACUM, DGS 3. Meci decisiv pentru calificarea în...
PeRoz Dezvăluirea unui cavaler de onoare despre mireasă, în fața invitaților de la nuntă: "Problema era că eu eram iubitul ei"
Dezvăluirea unui cavaler de onoare despre mireasă, în fața invitaților de...
Film Now Val de reacții după gestul controversat făcut de Will Smith pe scenă, alături de o cântăreață „Cum să faci așa ceva?”
Val de reacții după gestul controversat făcut de Will Smith pe scenă...
Digi World Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor care au o dragoste fără sfârșit
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor...
Stirile Kanal D Ai un IQ peste medie dacă vezi ursul ascuns în pădure, în 6 secunde
Ai un IQ peste medie dacă vezi ursul ascuns în pădure, în 6 secunde
ProFM Bianca Censori, implicată într-un nou scandal. Soția lui Kanye West, acuzată că a amenințat angajații Yeezy și a redus pauzele de masă
Bianca Censori, implicată într-un nou scandal. Soția lui Kanye West...
Digi Life Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
Calin Georgescu
Călin Georgescu, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Calin Georgescu
Călin Georgescu, de la statutul de suspect la cel de incuplat, după audierile la Parchet...
Crystal,Globe,On,Many,Currency,,World,Bank,,Economic,Inflation,Conditions
Datoria mondială a atins un nivel record de 318.000 de miliarde de dolari
Elena Lasconi, USR, press conference, Bucuresti, Romania - 02 Sep 2024
Lasconi, despre aducerea lui Călin Georgescu la Parchet: „Greşeala autorităţilor ar fi doar...