Record european doborât: tabloul celebrului pirctor austraic Gustav Klimt, "Doamnă cu evantai", s-a vândut la Londra pentru 74 de milioane de lire sterline (peste 86 de milioane de euro), depăşind estimările casei de licitaţii Sotheby's, care a organizat vânzarea.
"Lady with a Fan", o lucrare târzie a pictorului decedat în 1918, a detronat astfel precedentul record european deţinut din februarie 2010 de o sculptură a lui Alberto Giacometti, "Walking Man I", vândută la vremea respectivă pentru 65 de milioane de lire sterline, tot la Sotheby's.
Sotheby's, care a organizat vânzarea, a descris această lucrare, una dintre ultimele picturi ale lui Klimt (1862-1918), ca fiind "nu numai vedeta sezonului estival de licitaţii de la Londra, ci şi una dintre cele mai frumoase şi mai valoroase oferite vreodată în Europa".
După ce se vor adăuga costurile inerente vânzării, câştigătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, va trebui să plătească 85,3 milioane de lire sterline (aproape 99 de milioane de euro).
Gustav Klimt începuse pictura în 1917, cu un an înainte de moartea sa, în 1918, la vârsta de 55 de ani, scrie news.ro.
Pictura prezintă o femeie brunetă, cu identitate necunoscută, îmbrăcată într-o rochie largă, cu umerii goi, care ţine un evantai în mână. În spatele ei se află motive şi culori des întâlnite în lucrările artistului, cum ar fi păsări, flori albastre şi verzi, pe un fundal galben-auriu.
Potrivit casei Sotheby's, tabloul se afla într-o colecţie privată din 1994. Acesta a aparţinut cândva industriaşului vienez Erwin Bohler, apoi fratelui său şi văduvei acestuia până în anii 1940.
Mult mai târziu, în 1988, a aparţinut şi omului de afaceri american Wendell Cherry.
"Respirând libertate şi spontaneitate, (portretul) reflectă bucuria lui Klimt de a picta şi de a celebra frumuseţea în forma sa cea mai pură", potrivit casei de licitaţii.
Anul trecut, la o licitaţie organizată la casa Christie's din New York a colecţiei de artă a cofondatorului Microsoft Paul Allen, un tablou de Klimt, "The Birch Forest", a fost vândut cu 104,5 milioane de dolari.
Printre alte vânzări notabile în Europa, tabloul "Le bassin aux nymphéas" de Claude Monet a fost adjudecat cu 40,9 milioane de lire sterline la Christie's din Londra, în iunie 2008, în timp ce "L'empire des lumières" de René Magritte a fost vândut cu 59,4 milioane de lire sterline, la Sotheby's, în martie 2022.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!