Acum la Digi FM Gabriel Cindea THE KID LAROY FT JUSTIN BIEBER - Stay (Beatmix-Nou)

Donald Trump vrea întrevederi cu Xi Jinping și Vladimir Putin, după ce "lucrurile se vor liniști un pic"

Donald Trump/ Profimedia
Donald Trump/ Profimedia

Donald Trump a anunțat că vrea să discute cu China şi Rusia despre o reducere reciprocă a cheltuielilor cu apărarea a celor trei puteri şi pledează în favoarea reintegrării Moscovei în cadrul G7, care ar redeveni astfel G8, relatează AFP și News.ro.

Miliardarul a evocat în faţa prresei, la Casa Albă, un summit cu preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin, după ce ”lucrurile se vor liniști un pic”.

”Primele reuniuni pe care le voi avea sunt cu preşedintele chinez Xi şi cu preşedintele rus Putin şi vreau să le spun să ne scădem bugetul militar la jumătate”, a declarat Trump.

Întrebat dacă are în vedere un summit în trei, el a răspuns că ”da, mi-l pot imagina”. El a precizat apoi că va începe cu reuniuni bilaterale.

Donald Trump a anunţat că vrea să ”încetinească, oprească şi reducă armele nucleare” mai ales.

”Nu avem niciun motiv să construim arme nucleare nou-nouţe”, a declarat miliardarul republican într-o discuţie prelungită cu jurnalişti, după ce a semnat o decizie cu privire la taxe vamale reciproce.

Donald Trump a pledat, la o zi după ce a discutat la telefon cu omologul său rus despre războiul din Ucraina, în favoarea reintegrării Rusiei în G7, care să redevină astfel G8.

”Mi-ar plăcea mult ca el să se întoarcă”, a declarat el despre Putin şi despre acest format diplomatic din care Rusia a fost exclusă după ce a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014.

Ruşii ”ar trebui să stea la masă”, iar ”lui Putin i-ar plăcea mult să revină”, a dat el asigurări. Trump a catalogat drept o ”greşeală” această excludere.

Președintele american a dat asigurări că Ucraina, care este îngrijorată de faptul că va fi dată la o parte din dialogul său cu Moscova, ar face parte din negocieri în vederea unei încetări a războiului cu Rusia. El s-a declarat convins că Vladimir Putin ”vrea pacea”. ”Cred că mi-ar spunea-o dacă nu ar vrea-o”, a declarat Donald Trump.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Marco Rubio/ Profimedia
SUA ar putea renunța la negocierile de pace Rusia-Ucraina, spune Marco Rubio. Trump are alte...
Washington,–,January,30,2025:,President,Donald,Trump,Speaks,At
Harvard este o „glumă” unde se „învaţă ura şi prostia”, acuză Trump
Vladimir Putin Elon Musk
Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial...
lavrov
Lavrov estimează că nu este uşor să se ajungă la un acord de pace în Ucraina cu SUA. „Suntem...
Te-ar putea interesa și
sumî, ucraina
POLITICO: Atacul de la Sumî nu e o greșeală, e o strategie militară rusă pentru a teroriza...
Moldova,National,Flag,Fluttering.,The,Flag,Blowing,In,Beautiful,Soft
Doi cetăţeni ai Republicii Moldova, acuzaţi în Rusia de pregătirea unor atentate la comanda...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump cataloghează atacul de la Sumî drept ”oribil”, fără să acuze Rusia: ”Cred că este...
Incendiu la locuinţa lui Josh Shapiro/ Profimedia
„Incendiu provocat” la locuinţa lui Josh Shapiro. Guvernatorul statului Pennsylvania se afla...
Partenerii noștri
Digi24 Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se cerea să părăsească țara: „Limbajul părea amenințător”
Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se...
DigiSport Dezastru pentru Kylian Mbappe: retrogradare direct în liga a treia!
Dezastru pentru Kylian Mbappe: retrogradare direct în liga a treia!
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu maginitudinea 4,1, în judeţul Vrancea
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...