Acum la Digi FM IRINA RIMES FT GRASU XXL - Pentru Totdeauna (ID DIGIFM)

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

Vladimir Putin Elon Musk
Vladimir Putin și Elon Musk / Profimedia Images

Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia, aceste laude publice neobişnuite ale liderului de la Kremlin la adresa unui american intervenind în contextul încălzirii relaţiilor dintre Washington şi Moscova, relatează AFP.

„Ştiţi, există o persoană care locuieşte în Statele Unite, Musk, şi care, s-ar putea spune, este nebun după (planeta) Marte”, a declarat Putin în timpul unei discuţii cu studenţii. „Acesta este genul de persoană care apare rar în rândul populaţiei umane, oameni conduşi de o anumită idee. Chiar dacă această idee poate părea improbabilă astăzi, ea devine adesea realitate după un timp”, a continuat liderul de la Kremlin, potrivit News.ro. 

Vladimir Putin a continuat comparându-l pe Elon Musk cu Serghei Koroliov (1907-1966), părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia. „Este aşa cum au fost şi ideile lui Koroliov şi ale pionierilor noştri, care au fost realizate la vremea lor, unele dintre planurile pe care le-au întocmit puteau părea incredibile”, a notat el.

Aceste declaraţii vin într-un moment de reînnoire a contactelor diplomatice şi de încălzire a relaţiilor dintre Rusia şi Statele Unite, stimulate de Donald Trump.

Elon Musk, în prezent principalul consilier al preşedintelui american, este obsedat de Marte. Cunoscut pentru previziunile sale extrem de optimiste, el intenţionează să trimită acolo racheta sa Starship în 2026 şi să lanseze misiuni cu echipaj uman din 2028.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
florin negrutiu 7701
Analiza lui Florin Negruțiu, la Digi FM: Trump, Elon Musk, scumpiri globale și viitorul bazei...
Elon Musk
Elon Musk a încercat să-l convingă pe Donald Trump să renunţe la tarife, dar eforturile lui au...
Washington, United States. 02nd Apr, 2025. US President Donald Trump arrives to announce reciprocal tariffs against US trading partners in the Rose Garden of the White House in Washington, DC, USA, 02 April 2025. Trump has branded the day ‘Liberation Day'
1.200 de demonstraţii împotriva lui Trump sunt planificate sâmbătă în Statele Unite, dar şi în...
Donald,Trump,And,Vladimir,Putin,Official,Portraits,Displayed,On,Screens.
Oficialii americani cred că este puţin probabil să se ajungă la un acord de încetare a focului...
Te-ar putea interesa și
U.S. WASHINGTON, D.C. TRUMP RUSSIAN OIL SECONDARY TARIFFS
Furios pe Putin, Trump îl ameninţă şi pe Zelenski: „Va avea mari probleme”
Washington, United States. 13th Nov, 2024. Elon Musk listens as United States President-elect Donald Trump speaks during a meeting with US House Republicans at the Hyatt Regency hotel in Washington, DC, USA on November 13, 2024. Photo by Allison Robbert/P
Elon Musk trebuie să răspundă în instanţă într-un proces pentru fraudă legat de divulgarea...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a Groenlandei sunt ”serioase, cu...
Volodimir Zelenski/ Profimedia
Zelenski, declarație dură: „Putin va muri în curând. Eu sunt mai tânăr, pariați pe mine!”...
Partenerii noștri
Digi24 Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se cerea să părăsească țara: „Limbajul părea amenințător”
Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se...
DigiSport 20 de milioane de euro! Atât costă alternativa pentru Louis Munteanu
20 de milioane de euro! Atât costă alternativa pentru Louis Munteanu
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu maginitudinea 4,1, în judeţul Vrancea
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...