Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, unul dintre cei mai mari investitori globali, a raportat un profit de 2.200 miliarde de coroane norvegiene (213 miliarde de dolari) în 2023, în urma avansului acţiunilor din domeniul tehnologiei.
În 2022, cel mai mare fond suveran de investiţii raportase pierderi record, de 1.640 miliarde de coroane norvegiene, a informat marţi Norges Bank Investment Management (NBIM), operatorul Fondului suveran de investiţii al Norvegiei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
În 2023, randamentul general al investiţiilor fondului s-a situat la 16,1%.
"În pofida inflaţiei ridicate şi a turbulenţelor geopolitice, pieţele bursiere au avut o evoluţie solidă în 2023, faţă de nivelul slab din 2022. În special o evoluţie foarte bună au avut acţiunile din domeniul tehnologiei", a afirmat directorul general al NBIM, Nicolai Tangen.
Cea mai valoroasă participaţie într-o companie a Fondului este cea deţinută la Microsoft, unde are acţiuni în valoare de 358,4 miliarde de coroane norvegiene, urmată de cea deţinută la Apple, de 337,3 miliarde de coroane norvegiene.
Fondul suveran este gestionat de Banca Norvegiei şi deţine acţiuni în peste 8.800 de companii din întreaga lume, controlând 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial. Instituţia deţine active de aproximativ 1.600 miliarde de dolari.
La 31 decembrie 2023, aproximativ 70,9% din active erau deţinute în acţiuni (faţă de 69,8% în 2022), 27,1% erau investite în instrumente cu venit fix, 1,9% în imobiliare şi 0,1% în proiecte din domeniul energiilor regenerabile.
Norvegia este un exportator major de ţiţei şi cel mai mare furnizor de gaze al Europei, după renunţarea la gazele ruseşti, în 2022, şi a beneficiat de pe urma preţurilor mai ridicate la energie, în urma războiului din Ucraina.
Înfiinţat în 1996, Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în obligaţiuni, acţiuni, proprietăţi imobiliare şi proiecte de energie regenerabilă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!