O întâlnire între prinţul Harry şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice ar putea avea loc înaintea ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea din luna mai, cu scopul de a atenua tensiunile, a raportat publicaţia The Sunday Times, citată de AFP.
"Va trebui ca toate părţile implicate să fie flexibile, dar acest lucru este posibil, este o situaţie ce poate fi reparată", a declarat o sursă din anturajul familiei regale, care evocă posibilitatea unei reuniuni între prinţul Harry, tatăl lui, regele Charles al III-lea, şi fratele său mai mare, prinţul William, înaintea ceremoniei de încoronare, programată pe 6 mai.
Volumul de memorii al prinţului Harry, intitulat "Spare" ("Rezervă"), are parte de un debut fulminant în librării. Fiul cel mic al regelui britanic nu iartă pe nimeni în această carte, criticându-l mai ales pe fratele său mai mare, pe care l-a descris prin sintagma "cel mai bun duşman".
În mod oficial, locuitorii de la Palatul Buckingham au păstrat tăcerea şi nu au făcut declaraţii despre această carte extrem de controversată, precizează Agerpres.
Dar, potrivit sursei citate în The Sunday Times, "trebuie ca familia regală să treacă la alte lucruri şi trebuie ca incidentul să fie rezolvat până în aprilie. Regele are nevoie de un drum mai liber înainte de încoronare".
Conform unei alte surse, a cărei declaraţie a fost publicată tot în The Sunday Times, prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, ar urma să fie invitaţi la încoronare pentru ca acest conflict familial să nu devină "o distragere a atenţiei publice" şi să nu umbrească evenimentul din luna mai.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!