Un rege şi o regină divorţaţi, doi copii vitregi şi mai mulţi nepoţi, un fost soţ, un fiu rebel şi un frate căzut în dizgraţie fac parte din "familia modernă" a cuplului regal Charles-Camilla, a cărui ceremonie de încoronare va avea loc sâmbătă, 6 mai, informează AFP și Agerpres.
Cuplul regal
Charles, în vârstă de 74 de ani, a divorţat de prinţesa Diana în 1996, după un război al declaraţiilor extrem de mediatizat. Prinţesa Diana a murit în 1997 în urma unui accident de automobil la Paris.
Camilla, în vârstă de 75 de ani, a divorţat de Andrew Parker Bowles, un fost ofiţer, în 1995, după o căsătorie de 21 de ani.
Căsătoria civilă a cuplului Charles-Camilla a avut loc în aprilie 2005, după o relaţie îndelungată, care a suscitat critici numeroase.
Fostul soţ al Camillei
Va fi cea de-a doua încoronare la care asistă Andrew Parker Bowles, fostul soț al Camillei. În vârstă de 83 de ani, acesta a fost paj la încoronarea reginei Elisabeta a II-a. Aflat în continuare în relaţii bune cu Camilla, a fost invitat la căsătoria ei cu Charles. Andrew Parker Bowles este şi naşul fiicei prinţesei Anne, Zara Tindall. El a rămas văduv după decesul celei de-a doua soţii, Rosemary Dickinson, cu care a fost căsătorit în perioada 1996-2010.
Fraţii şi surorile cuplului regal
Din partea regelui Charles, sora sa, Anne, în vârstă de 72 de ani, cel mai activ membru al familiei regale şi totodată o persoană foarte populară, a divorţat de Mark Phillips în 1992 şi s-a căsătorit în acelaşi an cu vice-amiralul Timothy Laurence. Are doi copii din primul mariaj, Zara şi Peter Phillips, şi cinci nepoţi.
Fratele lor, Andrew, în vârstă de 63 de ani, a divorţat de Sarah Ferguson după o căsătorie de 27 de ani, dar cei doi locuiesc în continuare împreună. Prinţul Andrew nu mai este autorizat să reprezinte familia regală după o plângere pentru agresiune sexuală depusă împotriva lui în Statele Unite şi din cauza legăturilor sale cu finanţistul pedofil Jeffrey Epstein, decedat în 2019. A pus capăt acelui proces printr-o înţelegere cu acuzatoarea lui, căreia i-a plătit mai multe milioane de dolari. Cel mai impopular dintre toţi membrii familiei regale, Andrew trăieşte în prezent ca un paria pe domeniul regal Windsor. Cele două fiice ale sale, Eugenie şi Beatrice, vor fi prezente la încoronare, însă Sarah Ferguson nu a fost invitată.
Fratele lor, Edward, în vârstă de 59 de ani, şi soţia lui, Sophie, în vârstă de 58 de ani, au devenit de curând duce şi ducesă de Edinburgh. Membri activi ai familiei regale, mai discreţi, ei vor asista la încoronare alături de fiica lor Louise, în vârstă de 19 ani, şi de fiul lor James, în vârstă de 15 ani.
Din partea Camillei, sora ei, Annabel Elliot, în vârstă de 74 de ani, decoratoare şi proprietara unui anticariat, este văduvă din luna martie. Ea şi Camilla sunt foarte apropiate. Fratele lor, Mark, a murit într-un accident în 2014. Unul dintre nepoţii lui Annabel, Arthur Elliot, va fi unul dintre cei patru paji de onoare ai reginei Camilla.
Copiii regelui Charles. Copiii reginei Camilla
Prinţul moştenitor William, în vârstă de 40 de ani, este căsătorit cu Kate, prinţesă de Wales, cu care are trei copii: George, în vârstă de nouă ani, Charlotte, în vârstă de opt ani, şi Louis, în vârstă de cinci ani.
Harry, fiul rebel al lui Charles, are 38 de ani şi a devenit un critic al familiei regale, după ce s-a mutat în California în 2020 alături de soţia lui metisă, Meghan. El va asista singur la ceremonia de sâmbătă. Meghan şi cei doi copii ai lor - Archie, care va împlini vârsta de patru ani în ziua încoronării, şi Lilibet, în vârstă de 23 de luni - nu vor veni la Londra. Prinţul Harry a publicat recent un volum de memorii - "Spare" - extrem de critic la adresa familiei regale britanice, în special faţă de Camilla şi de William, făcând ca o reconciliere să devină foarte dificilă.
Tom Parker Bowles, fiul Camillei şi al lui Andrew Parker Bowles, este un fin de botez al regelui Charles al III-lea, faţă de care are o părere foarte bună. El este un critic gastronomic în vârstă de 48 de ani. A divorţat de jurnalista de modă Sara Buys, cu care are doi copii - Lola, născută în 2007, şi Frederick, născut în 2010.
Laura Lopes, în vârstă de 45 de ani, fiica fostului cuplu Camilla - Andrew Parker Bowles, este curator de artă, căsătorită şi mamă a trei copii.
Nepoţii cuplului regal
Prinţul George va fi cel mai tânăr paj de onoare al regelui Charles al III-lea în timpul ceremoniei de încoronare. Charlotte şi Louis ar trebui să participe la procesiunea de după ceremonie.
Freddy Parker Bowles, în vârstă de 13 ani, un nepot al Camillei, va fi unul dintre cei patru paji ai bunicii sale, alături de gemenii Gus şi Louis Lopes, în vârstă de 13 ani, fiii Laurei Lopes. Ei sunt foarte rar văzuţi în public.
Lola Parker Bowles, în vârstă de 15 ani, şi Eliza Lopes, în vârstă de 15 ani, care au fost domnişoare de onoare la căsătoria cuplului William-Kate, vor fi de asemenea prezente la ceremonia de încoronare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!