Iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global din istoria măsurătorilor meteorologice, prin prisma temperaturilor înregistrate în apa mărilor şi în aer, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice, informează Reuters.
"A fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global, depăşind cu peste 0,5°C media din intervalul 1991-2020 şi depăşind iunie 2019 - precedentul record - cu o marjă substanţială", precizează raportul Copernicus, citat de Agerpres.
Programul european Copernicus şi-a bazat concluziile pe analize generate cu ajutorul computerelor, care au folosit miliarde de date furnizate de sateliţi, nave, avioane şi staţii meteorologice din lumea întreagă.
Administratorii acestui program afirmă că Europa s-a confruntat cu temperaturi record în iunie 2023, în timp ce regiuni din America de Nord, Asia şi estul Australiei au fost considerabil mai călduroase în comparaţie cu valorile obişnuite de temperatură pentru această perioadă a anului.
Temperatura apei marine a crescut până la un nivel record în iunie 2023 din cauza modificărilor pe termen lung cauzate parţial de El Nino, un fenomen climatic natural care alimentează cicloanele tropicale din Pacific şi care stimulează precipitaţiile.
"Anomalii privind temperaturi excepţional de calde la suprafaţa mărilor au fost înregistrate în nordul Oceanului Atlantic... valuri de căldură marină extremă au fost observate în jurul Irlandei, Regatului Unit şi în Marea Baltică", precizează noul raport.
Gheaţa marină din Antarctica a ajuns în 2023 la cel mai scăzut nivel al său pentru luna iunie de la începutul măsurătorilor satelitare, fiind cu 17% sub medie şi doborând precedentul record pentru această lună a anului, potrivit administratorilor programului Copernicus.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!