Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un i-a transmis lui Vladimir Putin, de Ziua Rusiei, că țara sa susține deplin „cauza justă pentru protejarea demnității și a securității”, arată G4Media, care citează agenția de presă rusă Ria Novosti, preluată de Pravda Ucraina.
„Sub conducerea dumneavoastră, poporul rus, depășind cu curaj diferite provocări și dificultăți, face pași mari într-o cauză dreaptă de protejare a demnității, securității și drepturilor la dezvoltare ale țării, pentru care poporul nord-coreean îl susține pe deplin”, scrie în mesajul transmis de Kim Jong Un Rusiei.
Liderul nord-coreean și-a exprimat încrederea că relațiile dintre RPDC și Rusia vor continua să „se dezvolte dinamic”.
„Sunt încrezător că pe drumul către protejarea justiției internaționale și asigurarea securității globale, cooperarea tactică și strategică între cele două țări va deveni și mai strânsă”, a scris el.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!