Kremlinul a declarat miercuri că este deranjat de modul în care numele lui Vladimir Putin a fost vehiculat în dezbaterea prezidenţială americană dintre Kamala Harris şi Donald Trump şi i-a îndemnat pe candidaţi să nu-l mai implice în lupta lor politică, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al liderului rus, Dmitri Peskov, a făcut aceste comentarii la o săptămână după ce Putin spunea, într-o remarcă făcută evident pentru a tachina, că o favorizează pe Harris în detrimentul lui Trump, determinând Casa Albă să spună că Putin ar trebui să nu mai comenteze alegerile din 5 noiembrie.
Peskov a declarat reporterilor că Vladimir Putin nu a urmărit direct dezbaterea de marţi seară, dar a urmărit ştiri despre aceasta.
„Desigur, am observat că ambii candidaţi l-au menţionat pe preşedintele nostru, au menţionat ţara noastră. Desigur, poziţia este destul de clară - SUA în ansamblu, indiferent din ce partid fac parte candidaţii, păstrează o atitudine negativă, o atitudine neprietenoasă faţă de ţara noastră”, a spus el.
„Numele lui Putin este folosit ca unul dintre instrumentele luptei politice interne din SUA. Chiar nu ne place şi sperăm că vor lăsa numele preşedintelui nostru în pace”, a declarat Peskov, potrivit News.ro.
În timpul dezbaterii, Trump şi Harris au avut schimburi de replici acide pe tema lui Putin şi a războiului din Ucraina.
Harris i-a spus lui Trump că Putin „l-ar mânca la prânz” şi că liderul rus „ar sta în Kiev chiar acum”, dacă Trump ar fi preşedinte. Trump a declarat că este în interesul Statelor Unite „să pună capăt acestui război”, fără să spună dacă doreşte ca Ucraina să câştige. El şi-a repetat afirmaţia că, dacă va fi ales, va soluţiona conflictul chiar înainte de a prelua funcţia. El nu a spus cum va realiza acest lucru. De asemenea, i-a reproşat preşedintelui american Joe Biden că nu i-a telefonat lui Putin în ultimii doi ani.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!