Letonia a demarat în acest an confiscarea maşinilor ale căror şoferi au fost prinşi la volan în stare de ebrietate avansată şi, pe măsură ce spaţiile de depozitare pentru aceste vehicule au început să se supraaglomereze, a decis să le trimită armatei şi spitalelor ucrainene, informează Reuters.
Sursa citată relevă că, în două luni, în statul baltic cu 1,9 milioane de locuitori, 200 de maşini au fost confiscate de la şoferi cu un nivel de alcool în sânge de peste 0,15%.
"De fapt, este înfricoşător când îţi dai seama câte maşini sunt conduse de şoferi beţi", a spus Reinis Poznaks, fondatorul ONG-ului cunoscut sub numele de Twitter Convoy, care a fost însărcinat de guvern să livreze vehiculele în Ucraina.
Cele două duzini de vehicule confiscate, pe care statul leton a promis că le va trimite în fiecare săptămână în Ucraina, vor testa limitele operaţiunii, în mare parte voluntară, a arătat Poznaks.
"Nimeni nu s-a aşteptat ca atât de multe vehicule să fie conduse de oameni în stare de ebrietate, ei nu le pot vinde pe cât de rapid beau oamenii. De aceea, eu am venit cu ideea de a le trimite în Ucraina", a adăugat fondatorul ONG.
Twitter Convoy a trimis circa 1.200 de vehicule, după un apel la donaţii pe Twitter, la câteva zile după invazia Rusiei din 24 februarie anul trecut. De asemenea, organizaţia nonguvernamentală a strâns 2 milioane de euro pentru achiziţionarea de vehicule, renovări şi logistică în 2022.
Ministrul leton de finanţe, Arvils Aseradens, a declarat că guvernul a fost inspirat de succesul ONG-ului să renunţe la încercările de a scoate la licitaţie maşinile: "Am spus, ok, puteţi lua acele maşini...iar (Poznacks) a zis: "Oh, asta e foarte bine!". Suntem gata să facem totul pentru a-i sprijini pe ucraineni".
La un filtru al poliţiei, miercuri, în care patru ofiţeri au închis un drum din Riga pentru jumătate de oră, timp în care au verificat alcoolemia fiecărui şofer, niciunul nu a fost depistat băut.
Dar 4.300 de şoferi au fost găsiţi cu alcoolemie peste limita legală pe drumurile din Letonia anul trecut, potrivit poliţiei, fiind implicaţi în aproape o mie de accidente în 2022.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!