Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo LOST FREQUENCIES - Are You With Me (radio edit)

O filipineză condamnată la moarte în Indonezia a așteptat aproape 15 ani să fie executată. Ce s-a întâmplat cu ea în prag de Crăciun

Mary Jane Veloso
Mary Jane Veloso s-a reunit cu familia ei, după aproape 15 ani petrecuti în închisoare. / Foto: Profimedia

O femeie din Filipine, condamnată la moarte în Indonezia, care a petrecut aproape 15 ani pe ”culoarul morţii” şi care a fost aproape executată prin împuşcare, s-a întors în sfârşit acasă, transmite BBC, citat de News.ro.

Mary Jane Veloso a fost condamnată la moarte în 2010, după ce a fost găsită transportând 2,6 kg de heroină pe un aeroport indonezian, dar femeia de 39 de ani, mamă a doi copii, a susţinut întotdeauna că a fost păcălită să transporte drogurile.

Ea a fost repatriată acum la Manila, după ce cele două guverne au ajuns la o înţelegere care i-a permis să se întoarcă acasă.

”Aceasta este o nouă viaţă pentru mine şi voi avea un nou început în Filipine. Trebuie să mă întorc acasă pentru că am o familie acolo, copiii mei mă aşteaptă”, a declarat ea la o conferinţă de presă, adăugând că dorea să petreacă Crăciunul alături de familia sa.

Deşi acordul prevede că Veloso se va întoarce ca prizonieră, preşedintele filipinez Ferdinand Marcos i-ar putea acorda o amânare. În prezent, Veloso este deţinută în principala închisoare pentru femei din Metro Manila.

Filipineza spune că a fost păcălită și că i s-a promis o slujbă de menajeră în Indonezia

Mary Jane Veloso / Foto: Profimedia

Veloso a fost arestată în aprilie 2010 pe aeroportul din Yogyakarta.

Ea a declarat că a fost convinsă de fiica unuia dintre naşii săi să călătorească în Indonezia pentru a începe o nouă slujbă ca menajeră.

Ea a susţinut că prietenii bărbaţi ai femeii i-au dat haine noi şi o geantă nouă, despre care nu ştia că avea heroină cusută în ea. Trebuia să fie executată în 2015, însă Benigno Aquino III, care era preşedinte filipinez la acea vreme, a obţinut o amânare de ultim moment după ce femeia suspectată că a recrutat-o a fost arestată şi judecată pentru trafic de persoane. Veloso a fost numită martor al acuzării în acel caz.

Graţierea ei a fost atât de târzie, încât mai multe ziare din Filipine au tipărit primele pagini şi titlurile care relatau că acest lucru s-a întâmplat.

Cazul lui Veloso a atras simpatia publicului din Filipine, stat care nu prevede pedeapsa cu moartea.

Situaţia ei a fost familiară multora din Filipine, unde este obişnuit ca femeile să scape de sărăcie căutând de lucru în străinătate ca ajutoare domestice.

”Am adus o mulţime de lucruri, cum ar fi chitară, cărţi, tricotaje... chiar şi acest tricou pe care îl port mi-a fost dat de prietenii mei”, a spus ea în timp ce părăsea închisoarea pentru a merge la aeroport.

Transferul ei are loc la doar câteva zile după ce ultimii cinci membri ai infamei reţele de traficanţi de droguri ”Bali Nine” s-au întors acasă, după ce au executat aproape 20 de ani în închisorile indoneziene.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
MIX MARATON DE REVELION 2025
Mix Maraton de Revelion la Digi FM - Că să intri cu noroc în 2025!
halep (3)
Simona Halep a primit un wild card pentru calificările de la...
narcisa suciu
Pasiunea pentru care Narcisa Suciu scoate mulți ani din buzunar...
Pe aceeași temă
Florinel Coman
Florinel Coman, condamnat definitiv. Prins acum 3 ani în timp ce conducea cu un permis fals...
Irmgard Furchner/ Profimedia
O fostă secretară a lagărului nazist Stutthof, condamnată pentru complicitate la crimă în...
Evan Gershkovich
Jurnalistul Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, condamnat la 16 ani de închisoare în...
Gordon Black
Un soldat american, condamnat la închisoare în Rusia. A furat 113 dolari de la amanta rusoaică...
Te-ar putea interesa și
USA News - June 15, 2024 - 15 Jun 2024
O femeie din Missouri a petrecut 43 de ani după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o...
Tribunal Thailanda/ Shutterstock
O deputată din Thailanda, condamnată la doi ani de închisoare pentru insultarea monarhiei
Sorina Pintea
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu...
Harvey Weinstein
Curtea de Apel din New York a anulat condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală a lui Harvey...
Partenerii noștri
Digi24 Tudor Chirilă, amenințat cu moartea: „Adepții domnului Georgescu nu suportă alte opinii. Am să spun mereu ce cred”
Tudor Chirilă, amenințat cu moartea: „Adepții domnului Georgescu nu...
DigiSport "Du-te, mă, acasă!" Fotbalistul izgonit de Gigi Becali și-a găsit rapid echipă în Liga 1
"Du-te, mă, acasă!" Fotbalistul izgonit de Gigi Becali și-a găsit rapid...
PeRoz Val de comentarii după ce Meghan Markle și prințul Harry au lansat felicitarea de Crăciun: „Au folosit AI sau au `închiriat` copii”
Val de comentarii după ce Meghan Markle și prințul Harry au lansat...
Film Now Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc în acest moment
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
Stirile Kanal D Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5 secunde
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai...
ProFM Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți simțim lipsa atât de tare"
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în...
Digi Life Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se estima
Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
tudor chirila
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar...
Frații Tate/ Profimedia
Lovitură pentru frații Tate. Poliția din Marea Britanie le va confisca peste 2 milioane de...
Ion Țiriac/ Profimedia
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Edward Iordănescu
Edward Iordănescu, după plecarea de la echipa națională: Nu s-a pus problema să antrenez în...