Omenirea a consumat până joi tot ce poate să producă planeta noastră într-un an fără să îşi epuizeze resursele şi va trăi pentru restul anului 2022 "pe datorie", au avertizat ONG-urile Global Footprint Network şi WWF, informează AFP.
Astfel, ar fi nevoie de 1,75 de planete precum Terra pentru a acoperi nevoile populaţiei mondiale într-o manieră durabilă, potrivit acestui indicator creat de oamenii de ştiinţă la începutul anilor 1990 şi care, de atunci, s-a agravat în mod constant.
Experții spun că în cele 156 de zile care au mai rămas până la sfârşitul anului, consumul nostru de resurse regenerabile va consta în epuizarea capitalului natural al planetei. De reținut că acest calcul nu a ţinut însă cont de nevoile celorlalte specii care trăiesc pe Terra.
Legată de obiceiurile de consum, mai ales de cele din ţările bogate, amprenta ecologică se calculează pe baza a şase categorii diferite: culturile; păşunile; spaţiile forestiere necesare pentru produsele forestiere; zonele de pescuit; spaţiile construite și spaţiile forestiere necesare pentru absorbirea carbonului emis prin arderea de combustibili fosili. „Sistemul nostru alimentar şi-a pierdut raţiunea, cu un consum excesiv al resurselor naturale, fără să răspundă nevoilor de luptă împotriva sărăciei pe de-o parte şi împotriva unei epidemii de obezitate, pe de altă parte”, a declarat Pierre Cannet, de la filiala WWF din Franța.
Bazându-se pe recomandările oamenilor de ştiinţă, WWF şi Global Footprint Network pledează pentru o scădere a consumului de carne în ţările bogate.
„Dacă putem să reducem consumul de carne la jumătate, am putea să amânăm data depăşirii resurselor cu 17 zile”, a precizat la rândul său Laetitia Mailhes, membră a ONG-ului Global Footprint Network, care a mai spus și că „limitarea risipei alimentare ne-ar permite să amânăm această dată cu 13 zile, iar acest lucru nu este deloc neglijabil”, au concluzionat experții.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!