Situaţia umanitară este "mai mult decât catastrofală" în Fâşia Gaza, unde peste 1 milion de oameni nu au mai primit niciun fel de raţii alimentare în august prin mijloace umanitare, au avertizat Naţiunilor Unite, prin vocea purtătorului de cuvânt Stéphane Dujarric, transmite dpa.
"În ciuda provocărilor cu care ne confruntăm, ONU şi alte organizaţii umanitare continuă să facă tot posibilul pentru a le furniza palestinienilor un ajutor vital", a spus el.
Între 19 august şi sfârşitul lunii, 450.000 de mese gătite în 130 de bucătarii le-au fost oferite zilnic familiilor din toată Fâşia.
"Trebuie să repetăm că situaţia umanitară din Gaza rămâne mai mult decât catastrofală şi tot nu avem toate condiţiile necesare pentru a sprijini oamenii aproape de scara la care ei au nevoie de fapt", a spus Dujarric.
Multiplele ordine de evacuare emise de forţele de securitate israeliene au forţat 70 de bucătării să îşi suspende serviciile sau să se mute.
Mass-media internaționale nu pot intra în Gaza pentru a relata despre situația umanitară
Pentru a doua lună consecutiv, proviziile nu vor fi suficiente pentru a satisface nevoile, ceea ce înseamnă că familiile din centrul şi sudul enclavei vor primi un singur pachet de alimente, scrie Agerpres.
Dujarric a subliniat că, după 11 luni de război, mass-media internaţionale au în continuare interdicţie de a intra în Gaza pentru a relata despre situaţia umanitară.
În Cisiordania, forţele israeliene continuă să 'utilizeze tactici letale de război', a mai spus Dujarric, făcând trimitere la rapoarte ale Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).
"Facilităţi medicale sunt practic asediate de peste o săptămână, cu restricţii dure impuse asupra deplasării ambulanţelor şi personalului medical. OCHA avertizează de asemenea că acest lucru adânceşte nevoile umanitare ale populaţiei şi insecuritatea şi provoacă îngrijorări cu privire la folosirea excesivă a forţei", a arătat el.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!