Palatul Buckingham a dezvăluit un nou portret al regelui Charles al III-lea, pentru a marca Ziua Forţelor Armate britanice.
Portretul este realizat de Hugo Burnand, care a făcut deja mai multe portrete oficiale ale familiei regale. El a fotografiat nunta lui Charles şi a Camillei, în 2005. De asemenea, el a realizat primul portret oficial al regelui Charles anul trecut.
Acest portret inedit îl arată pe rege îmbrăcat într-o redingotă de ceremonie, cu medaliile sale militare şi sabia. Este primul portret oficial al monarhului de la anunţul că suferă de cancer, la începutul acestui an.
O pictură realizată de Jonathan Yeo care îl înfăţişează pe suveranul britanic a fost, de asemenea, dezvelită în luna mai. În acest tablou cu fundal roşu, Charles poartă uniforma Gărzilor galeze, al căror regiment a fost numit colonel în 1975.
La nouă luni după încoronarea sa în mai 2023, palatul a anunţat la începutul lunii februarie că Charles suferă de cancer, descoperit după o operaţie la prostată în ianuarie. Natura şi stadiul bolii nu au fost niciodată precizate.
Charles al III-lea şi-a reluat activităţile publice în aprilie. De atunci, a luat parte la comemorarea debarcării Aliaţilor în Normandia şi la parada Trooping the Colour, care îi marchează ziua de naştere, în iunie.
Anul 2024 a fost deosebit de dificil pentru familia regală britanică. Prințesa Kate suferă şi ea de cancer, depistat după o operaţie abdominală majoră în ianuarie. Iar sora regelui, prinţesa Anne, a fost spitalizată zilele trecute, după ce a suferit o comoţie cerebrală.
Citește și: De ce Regele Charles ține mai mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Citește și: Regele Charles, diagnosticat cu cancer, marchează fără fast un an de la încoronarea sa
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!