Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a participat la tradiţionala slujbă de Crăciun de la Sandringham, după un an "brutal" în care atât el, cât şi nora sa, prinţesa de Wales, au fost diagnosticaţi cu cancer, notează miercuri DPA.
Charles, în vârstă de 76 de ani, şi regina Camilla ( 77 de ani) au parcurs pe jos scurta distanţă de la Sandringham House până la biserica St. Mary Magdalene, trecând pe lângă o mulţime de susţinători.
Li s-au alăturat prinţul şi prinţesa de Wales, împreună cu copiii lor, prinţul George (11 ani), prinţesa Charlotte (9 ani), şi prinţul Louis (6 ani).
William a mers de mână cu Charlotte, în timp ce Kate, care purta o haină şi o pălărie verde, zâmbea mulţimii.
De asemenea, în grupul care a mers pe jos s-au aflat Prinţesa Regală şi ducele şi ducesa de Edinburgh.
Absent a fost ducele de York, după dezvăluirea legăturilor sale cu un presupus spion chinez.
Andrew, în vârstă de 64 de ani, s-a alăturat familiei la slujbă în ultimii doi ani, însă anul acesta ar urma să petreacă ziua de Crăciun alături de fosta sa soţie, Sarah, ducesă de York.
Membrii familiei regale care au mers la slujbă au fost întâmpinaţi la baza treptelor bisericii de reverendul Paul Rhys Williams.
Ei au intrat apoi în biserică, unde imnul naţional a fost intonat înainte de primul imn, "O Come, All Ye Faithful".
Anterior, William descrisese anul care a trecut, în care soţia şi tatăl său au fost trataţi pentru cancer, drept "brutal." Prinţul a mărturisit că 2024 a fost "probabil cel mai greu an din viaţa mea"
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!