Acum la Digi FM Antonia Stancu BACKSTREET BOYS - Everybody (Beatmix)

Ce pensie are Laura Lavric, după o viață de muncă. Cântăreața de muzică populară, revoltată: „Nu se poate așa ceva”

Laura Lavric
Laura Lavric / Facebook

Laura Lavric, celebra cântăreață în vârstă de 78 de ani, a vorbit despre pensia pe care o încasează, arătându-se revoltată că suma este derizorie.

După o viață de muncă, Laura Lavric a mărturisit că are o pensie de 2500 de lei pe lună, însă, spre deosebire de mulți dintre pensionarii din România, ea nu trăiește din această sumă.

Ea a precizat, de asemenea, că acești bani nu i-ar ajunge în mod normal, întrucât numai 300 de lei plătește pe medicamente.

„Pensia mea e de 2.500 de lei, din care numai 300 de lei mă costă medicamentele. Dar, eu am avut grijă, încă de la început, ca o familie de oameni gospodari ce suntem, să fac în așa fel încât să nu trăiesc neapărat din acești bani, ci să pun deoparte, din concertele susținute o viață întreagă. Am fost artistă, m-a iubit lumea, am câștigat bine.

Nu trebuie, tu, ca artist, să arunci cu banii, la tinerețe, iar la bătrânețe să ajungi un amărât și să cerșești bani pentru o operație, care să-ți salveze viața”, a declarat artista pentru Click!.

Interpreta de muzică populară îi compătimește pe românii ieșiți la pensie, care nu se descurcă deloc cu veniturile lor mici. A văzut cum se descurcă pensionarii, zilele trecute, când a fost la piață și a văzut un bătrânel care a cumpărat doar două mere. A recunoscut că i-au dat lacrimile.

„Sincer, nu știu cum pot trăi oamenii cu pensiile astea mici, cu 2.000 lei lunar, din ce achită totul? Deunăzi, am văzut la piață un pensionar care a cumpărat numai două mere, nu avea bani de un kilogram. Mi-au dat și lacrimile, nu se poate așa ceva!

Unde s-a ajuns, în țara asta? România e o țară frumoasă și bogată, rânduiala e proastă. Pot să câștige și miliarde, dacă nu știu ce să facă cu banii, calici mor!

Dacă în capul țării nu e rânduială, nu vom trăi bine…Păi, ce vedem la televizor, ce ne oferă politicienii? Numai scandaluri, circ, parcă suntem la balamuc! Am zis că, după Revoluția din 1989, vom trăi și noi ca în Occident.

Da, de unde? România este cea mai frumoasă țară, dar și cea mai calică din Europa… Nu e normal! Să se gândească bine cine va veni și va conduce această țară. Trebuie să le ofere tuturor românilor un trai decent, acum suntem pe marginea prăpastiei!”, a mai adăugat Laura Lavric.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța/ Foto: Ziarul de Constanța
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța...
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la câţiva metri de „Mona Lisa”/ Foto: captură video
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Opt poliţişti din Capitală, reţinuţi de procurori pentru corupţie
Pe aceeași temă
dan-bittman
Ce pensie ar urma să primească Dan Bittman: „Empatizez cu toți cei care nu reușesc să-și ducă...
Selective,Focus,On,Detail,Of,Lei,Banknotes.,Counting,Or,Giving
Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei anul acesta. Prima tranşă de...
Gigi Becali
Gigi Becali spune că ia prea mulți bani de la stat. Cât încasează din pensie și salariul de...
lei, bani
Care este cea mai mare pensie din România, bazată pe contributivitate
Te-ar putea interesa și
Angela Merkel/ Profimedia
Ce pensie are Angela Merkel, după 16 ani la conducerea Germaniei
batran in baston
Câți pensionari are România și care este pensia medie
petre roman
Ce pensie are Petre Roman, după ce a primit 2.300 de lei în plus la recalculare. Continuă să...
irinel columbeanu
Răsturnare de situație. Irinel Columbeanu nu a primit bani din partea lui Mr. Pink, soțul...
Partenerii noștri
DigiSport Dezvăluirea făcută de Valentin Crețu, după victoria FCSB-ului cu ”U” Cluj
Dezvăluirea făcută de Valentin Crețu, după victoria FCSB-ului cu ”U” Cluj
PeRoz Halle Berry parcă dă timpul înapoi. Chip tânăr, fizic impecabil, tonus de invidiat. Superbă într-un corset decoltat și transparent
Halle Berry parcă dă timpul înapoi. Chip tânăr, fizic impecabil, tonus de...
Film Now Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e greu să fiu doborâtă”. Cum arată o zi din viața ei activă
Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e...
Digi World O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte pielea ei este devastator: „Dacă aș fi știut atunci ce știu acum, m-aș fi oprit”
O femeie a fost dependentă de solar ani la rând. Cum a ajuns să arăte...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Motivul neașteptat pentru care Kim Kardashian ar fi luat legătura cu Beyoncé
Motivul neașteptat pentru care Kim Kardashian ar fi luat legătura cu...
Digi Life Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește...
Pres. Trump Hosts Israeli PM at the White House
Netanyahu va avea luni o întrevedere cu Donald Trump, la Casa Albă...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Stephen Hauser, Alberto Ascherio
Doctorii Stephen Hauser şi Alberto Ascherio, recompensaţi cu „Oscarul ştiinţei” pentru...
onu (3)
ONU denunţă „dispreţul fără limite al Rusiei pentru viaţa civililor”, după ce au fost ucişi...
2025 CinemaCon Universal Pictures and Focus Features Presentation, Las Vegas, Nevada, USA - 02 Apr 2025
Scarlett Johansson, despre rolul din „Jurassic Park Rebirth”: „Un vis împlinit”. Apariție...
Il Papa In Piazza S. Pietro Per Giubileo Ammalati
Papa Francisc, în mijlocul credincioşilor la Vatican: „O duminică frumoasă tuturor”. Prima sa...